România a crescut cel mai mult pe zona de produse bio România este unul dintre statele membre din estul Europei care a crescut cel mai mult în zona producţiei bio, dar este important să-şi dezvolte partea de procesare şi apoi pe cea de comercializare, a declarat, la pavilionul României de la Nurnberg, comisarul european pentru … Continued
Evenimentele saptamanii 11 – 17 februarie 2013
Promovarea numărului 112 pentru apeluri de urgenţă Comisia Europeană (CE) şi Asociaţia Europeană a Agenţiilor de voiaj şi a Operatorilor de turism (ECTAA) solicită operatorilor de turism şi agenţiilor de voiaj să promoveze numărul paneuropean pentru apeluri de urgenţă ‘112’ pe site-urile lor web, pe biletele electronice şi la principalele destinaţii turistice. La Numărul european … Continued
Noua clasificare a universitatilor lansata public la Dublin
O nouă clasificare a universităților, realizată cu finanțare de la Uniunea Europeană, a fost lansată public la Dublin, sub președinția irlandeză a UE. Noua clasificare „multidimensională” aduce o schimbare față de abordările tradiționale privind clasificarea performanței universităților, majoritatea acestora concentrându-se în mod disproporționat pe excelența în cercetare. În schimb, noua clasificare va evalua universitățile în … Continued
Evenimentele saptamanii 4 – 10 februarie 2013
ANSVSA va derula zece programe cofinanţate de Comisia Europeană în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/ va derula, în 2013, zece programe cofinanţate de Comisia Europeană pentru eradicarea bolilor la animale, în valoare totală de 19,78 milioane de euro. Contribuţia financiară din partea … Continued
Lansarea apelului UE la acțiune pentru combaterea decalajului în materie de competențe și locuri de muncă
In sectorul TIC există in prezent 700.000 de locuri de muncă neocupate, in timp ce Europa se confruntă cu o scădere a competitivității. Numărul de locuri de muncă din sectorul digital este in creștere (cu 3% anual in timpul crizei), insa numărul absolvenților de studii informatice și al specialiștilor din domeniul TIC se diminuează. Tinerii … Continued












