Persoanele din Uniunea Europeană, care mănâncă mult mai multe proteine decât ar avea nevoie, ar putea contribui major la reducerea poluării cu nitrogen dacă şi-ar înjumătăţi consumul de carne şi produse lactate, potrivit unui raport sub egida ONU. Nitrogenul este folosit în îngrăşăminte pentru a înlocui nutrienţi ce sunt absorbiţi de terenurile agricole pe durata … Continued
Evenimentele săptămânii 21-27 aprilie 2014
Eurobarometru: Românii consideră în proporţie de 55% că, în ultimii cinci ani, condiţiile de muncă s-au înrăutăţit în ţară, 29% susţin că acestea au rămas la fel, iar 13% apreciază că s-au îmbunătăţit. În UE proporţia celor care indică un regres în ultimii cinci ani în condiţiile de muncă este de 57%, 27% apreciază că lucrurile … Continued
Lansarea unei consultari publice si a unei campanii de sensibilizare pe tema normelor aplicabile in cazul familiilor internationale
Cetățenii, organizațiile și autoritățile publice din România interesate de tematica cooperării judiciare în materie matrimonială și de responsabilitate parentală sunt invitați să participe la consultarea publică în domeniu, lansată de Comisia Europeană. Consultarea este deschisă până în data de 18 iulie 2014 și are ca scop colectarea de opinii pe subiect care să fie folosite … Continued
Evenimentele săptămânii 14 – 20 aprilie 2014
Comisia Europeană a lansat o consultare publică online, referitoare la protejarea persoanelor cele mai vulnerabile împotriva violenţei, cu scopul de a sprijini statele membre să elaboreze sisteme integrate şi eficace de protecţie a copilului. În urma opiniilor primite urmează a fi elaborate orientări ale UE care vor oferi informaţii privind legislaţia şi politicile europene relevante … Continued
Evenimentele săptămânii 7 -13 aprilie 2014
Comisia Europeană a lansat o consultare privind sănătatea mobilă (m-sănătatea sau # mHealth), în cadrul căreia îi invită pe cei interesaţi să se exprime în vederea identificării unor modalităţi prin care să se amelioreze sănătatea şi nivelul de trai al cetăţenilor europeni, cu ajutorul dispozitivelor mobile, cum ar fi telefoanele mobile, tabletele, dispozitivele de monitorizare … Continued

















