Lansarea unei consultari publice si a unei campanii de sensibilizare pe tema normelor aplicabile in cazul familiilor internationale



Cetățenii, organizațiile și autoritățile publice din România interesate de tematica cooperării judiciare în materie matrimonială și de responsabilitate parentală sunt invitați să participe la consultarea publică în domeniu, lansată de Comisia Europeană.

 Consultarea este deschisă până în data de 18 iulie 2014 și are ca scop colectarea de opinii pe subiect care să fie folosite la evaluarea funcționării regulamentului european ce gestionează cooperarea sus-menționată.

 Pe lângă lansarea consultării și a campaniei de sensibilizare cu privire la ajutorul existent și la normele aplicabile în cazul în care familiile internaționale decid să se separe, Comisia a publicat și un raport ce scoate în evidență problemele legale cu care continuă să se confrunte în întreaga Europă cuplurile internaționale (soți de cetățenii diferite) atunci când încearcă să soluționeze litigiile transfrontaliere privind căsătoria lor sau încredințarea copiilor lor.

Acest raport concluzionează că normele UE care sunt în vigoare în prezent i-au ajutat într-o măsură considerabilă pe cetățeni în soluționarea litigiilor matrimoniale transfrontaliere și a chestiunilor de răspundere părintească și subliniază că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a ajuta familiile internaționale să beneficieze de claritate juridică în astfel de situații.

Înregistrarea conferinței de presă comune susținute de dna Roberta ANGELILLI, membru al Parlamentului European responsabil cu protecția drepturilor minorilor, și a dnei Viviane REDING, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, poate fi urmărită în pagina:

http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=96788