Evenimentele saptamanii 7 – 13 mai 2012



Numărul studenţilor români beneficiari ai programului Erasmus este în creştere

Un studiu al Comisiei Europene relevă faptul că, la 25 de ani de la lansarea programului educaţional Erasmus, un număr de 4.604 de studenţi români au beneficiat de acest program în anul universitar 2010-2011, fiind în creştere cu 15% faţă de anul universitar anterior.

Destinaţiile cele mai căutate în anul universitar trecut de către studenţii români beneficiari ai Erasmus au fost universităţile din Franţa (1111 studenţi români), Spania (586 de studenţi români), Germania (566 de studenţi români) şi Italia (446 de studenţi români).

Spania, Franţa şi Germania sunt atât ţările de origine, cât şi ţările-destinaţie pentru cei mai mulţi studenţi Erasmus. Astfel, de acest program au beneficiat în anul univeristar 2010-2011 un număr de 36.183 studenţi spanioli, 31.747 studenţi francezi şi 30.274 de studenţi germani, iar în acelaşi an universitar, prin programul educaţional amintit, Spania a primit 37.432 studenţi străini, Franţa – 27.721, iar Germania – 24.734.

Primele trei universităţi în privinţa numărului de studenţi străini primiţi prin programul Erasmus au fost, în anul universitar 2010-2011, Universitatea din Granada (2019 studenţi străini), Universitatea din Valencia (1693 studenţi străini) şi Universitatea Complutense din Madrid (1678 studenţi străini).

În acelaşi an univeristar (2010-2011), peste 231.000 de studenţi au primit burse Erasmus pentru a studia sau pentru a se forma în străinătate în anul universitar 2010-2011, ceea ce reprezintă un nou record şi o creştere cu 8,5% faţă de anul precedent.

De la lansarea programului Erasmus în anul 1987, peste 2,5 milioane de studenţi europeni au avut ocazia de a merge în străinătate la studii într-o instituţie de învăţământ superior sau de a efectua un stagiu într-o întreprindere datorită acestui program. Dacă tendinţele actuale se confirmă, Uniunea Europeană îşi va atinge până în 2012 şi 2013 obiectivul de a susţine 3 milioane de studenţi Erasmus.

Bugetul consacrat de Erasmus mobilităţii studenţilor şi personalului se ridica în 2010-2011 la aproximativ 460 milioane de euro. ‘Programul Erasmus, a cărui aniversare de argint o sărbătorim anul acesta, este una dintre cele mai mari poveşti de succes ale Uniunii Europene. Cifrele vorbesc de la sine – şi ar fi putut fi chiar mai semnificative dacă am fi avut resursele pentru a răspunde cererii.

Se estimează că studiile şi stagiile Erasmus permit dobândirea unor competenţe mai valoroase ca niciodată în aceste vremuri.

Din totalul studenţilor care au beneficiat de sprijinul Erasmus în 2010-2011, un număr de aproximativ 190.000 de studenţi şi-au petrecut până la 12 luni din programul de obţinere a diplomei în străinătate în cadrul unei universităţi sau al unei alte instituţii de învăţământ superior dintr-una din cele 32 de ţări care participau în perioada respectivă la iniţiativa Erasmus (cele 27 de state membre UE plus Croaţia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia; Elveţia a devenit din 2011-2012 cea de-a 33-a ţară participantă la Erasmus).

O altă concluzie a studiului este aceea că cererea depăşeşte semnificativ numărul de burse Erasmus disponibile în majoritatea ţărilor participante. Bursa acordată lunar de Erasmus, destinată să acopere o parte din costurile suplimentare legate de instalarea în străinătate şi cheltuielile de călătorie, a fost de 250 euro, în uşoară scădere faţă de anul anterior (254 euro), ceea ce a permis mai multor studenţi să beneficieze de program.

Sursa: Agerpres