Evenimentele saptamanii 26 – 31 decembrie 2011



Programul de asistenţă financiară preventivă pentru România este pe drumul cel bun

Autorităţile române au înregistrat progrese reale privind punerea în aplicare a politicilor programului, în ciuda condiţiilor externe dificile, relevă un raport de evaluare publicat de Comisia European.

Raportul a fost elaborat în urma revizuirii periodice a programului comun de asistenţă financiară UE-FMI pentru România, care a avut loc la Bucureşti în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie.

Documentul executivului comunitar mai arată că, în viitor, politicile macroeconomice prudente şi reformele structurale accelerate vor juca un rol foarte important pentru garantarea unor performanţe economice notabile şi pentru consolidarea încrederii pieţelor.

După doi ani de creştere negativă, în 2011 se preconizează o creştere a PIB-ului real de aproximativ 1,5-2%, depăşind previziunile anterioare. Pentru 2012 se prevede o creştere lentă de 1,75-2,25%. Inflaţia a scăzut brusc în această vară – datorită reducerii preţurilor la alimente şi creşterii TVA-ului de anul trecut – atingând ţinta de inflaţie a BNR de 3% ą1 punct procentual. Se estimează că deficitul de cont curent va rămâne sub 5% din PIB atât în 2011, cât şi în 2012.

Deteriorarea continuă a calităţii activelor şi creşterea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi afectează în continuare profitabilitatea sectorului bancar. În ciuda tensiunilor existente pe piaţa financiară mondială şi a degradării calităţii activelor interne, sectorul bancar a fost rezistent din punctul de vedere al capitalizării acestuia, care a rămas la un nivel corespunzător (13,4%).

Evoluţia finanţelor publice până la sfârşitul lunii septembrie reflectă atingerea ţintei de deficit de trezorerie de 4,4 % din PIB în 2011. Pentru anul 2012, pe baza creşterii de 2,1%, autorităţile române au stabilit drept obiectiv atingerea unui deficit de trezorerie de 1,9% din PIB, ceea ce ar face posibilă respectarea unei ţinte de deficit ESA sub 3% în 2012, cu o marjă confortabilă.

Autorităţile române pun în aplicare reformele structurale în special în sectorul energetic şi în cel al transporturilor, precum şi pentru restructurarea companiilor deţinute de stat. Raportul Comisiei mai aminteşte că în această toamnă, pentru a ameliora situaţia absorbţiei fondurilor europene, România a desemnat special un ministru pentru coordonarea fondurilor europene. Următoarea misiune de revizuire a programului este planificată pentru sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2012.

Sursa: Agerpres