Programul Erasmus pentru tinerii antreprenori



Obiectivul programului Erasmus pentru tinerii antreprenori este de a ajuta noii antreprenori din UE să îşi îmbogăţească experienţele, să înveţe şi să creeze reţele petrecând perioade de timp alături de antreprenori experimentaţi în întreprinderile acestora din alte state membre ale UE.

Obiectivul general al acţiunii pregătitoare este de a consolida spiritul antreprenorial, internaţionalizarea şi competitivitatea noilor antreprenori potenţiali şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii nou înfiinţate din UE. Această activitate se adresează persoanelor care intenţionează să înfiinţeze o întreprindere şi antreprenorilor care au înfiinţat recent o întreprindere.

Solicitanţii eligibili pot fi orice entităţi publice sau private care îşi desfăşoară activitatea în sectorul sprijinirii întreprinderilor. Aceştia pot participa la prezenta cerere de propuneri, iar printre aceste entităţi se pot număra în special:
– autorităţi publice responsabile sau active în următoarele domenii: afaceri economice, întreprinderi, sprijin pentru întreprinderi sau în domenii conexe;
– camere de comerţ şi industrie, camere de meserii sau organisme similare;
– organizaţii de sprijinire a întreprinderilor, centre de sprijinire a întreprinderilor nou înfiinţate şi incubatoare de întreprinderi;
– asociaţii de întreprinderi şi reţele de sprijinire a întreprinderilor;
– entităţi publice şi private care oferă servicii de sprijinire a întreprinderilor.

Cererea cuprinde două loturi cu două tipuri diferite de activitate:
Lotul 1: organizaţii intermediare care promovează şi facilitează mobilitatea antreprenorilor în devenire;
Lotul 2: sprijin, coordonare şi asigurarea dezvoltării de reţele în ceea ce priveşte organizaţiile intermediare care efectuează activităţile menţionate în lotul 1.

Bugetul total alocat cofinanţării proiectelor se ridică la 4 300 000 EUR. Sprijinul financiar acordat de Comisie nu poate depăşi 90% din totalul costurilor eligibile ale unui singur proiect.

În ceea ce priveşte lotul 1, nici o subvenţie nu va depăşi 180 000 EUR pentru parteneriate şi 150 000 EUR pentru candidaturile individuale. Durata maximă a proiectelor este de 21 de luni. La lotul 2, subvenţia maximă va fi de 350 000 EUR, iar durata maximă a proiectului este de 25 de luni. Data prevazută pentru lansarea acţiunii este 1 februarie 2011.

Data limită pentru trimiterea candidaturilor către Comisia Europeană este 28 iunie 2010.