Evenimentele saptamanii 18 – 25 ianuarie 2010



Populaţia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene a depăşit, pentru prima dată, pragul de 500 de milioane la 1 ianuarie 2010, cifrându-se la 501,26 milioane, potrivit unui bilanţ demografic publicat marţi de Institutul naţional francez de statistică (Insee), transmite AFP.

 

La 1 ianuarie 2009, cele 27 de ţări UE aveau un total de 499,7 milioane de locuitori, conform estimărilor publicate în august anul trecut de institutul european de statistică Eurostat.

 

Germania este statul cu cea mai numeroasă populaţie (81,7 milioane), ea fiind urmată de Franţa (62,8 milioane sau, incluzând şi colectivităţile din departamentele sale de peste mări, 65,4 milioane). Marea Britanie se situează pe locul al treilea, cu 62 de milioane de locuitori.

 

În decurs de zece ani, numărul locuitorilor Irlandei (4,45 milioane) şi Spaniei (46,08) a crescut cu câte 15%, în timp ce numărul germanilor a rămas aproximativ neschimbat.

 

În 2009, cu excepţia Poloniei, Republicii Cehe, Sloveniei şi Slovaciei, în ţările din estul Uniunii – precum Bulgaria, Lituania, Letonia, Ungaria sau România – populaţia a înregistrat un declin. În ceea ce priveşte fecunditatea, Franţa şi Irlanda conduc plutonul, cu o medie de doi copii pe femeie.

 

Creşterea populaţiei europene s-a făcut pe seama sporului natural (diferenţa dintre numărul deceselor şi cel al naşterilor), cu 1,2 milioane, şi pe seama migraţiei – 1,9 milioane.

 

În Franţa, creşterea populaţiei s-a făcut pe seama sporului natural, în timp ce în ţări precum Spania, Portugalia sau Italia migraţia a contribuit cel mai mult la majorarea numărului de locuitori. În 2009, numărul total al naşterilor în UE s-a ridicat la 5,4 milioane, în timp ce cel al deceselor a fost de 4,8 milioane.

 

În 2008, procentul persoanelor din UE cu vârsta de peste 65 de ani ajunsese la 17% din totalul populaţiei, după ce în urmă cu un deceniu, în 1998, era de 15,3%.

 

Sursa AGERPRES