Date limită depunere proiecte – Martie 2025



Acorduri de parteneriat-cadru pentru sprijinirea rețelelor de ONG-uri sociale la nivelul UE

Apelul are ca scop stabilirea unor acorduri de parteneriat-cadru pe o perioadă de 4 ani cu rețele și organizații la nivelul UE, ale căror activități contribuie la implementarea obiectivelor programului în următoarele domenii: consiliere și sprijin în politică, activități analitice, formare și dezvoltarea capacităților, învățare reciprocă și schimb de bune practici, creșterea conștientizării, informare, comunicare și diseminare cu valoare adăugată la nivelul UE.

Beneficiari eligibili

Organizații neguvernamentale, non-profit, independente de interesele industriale/comerciale/de afaceri/alte interese conflictuale care îndeplinesc criteriile de eligibilitate

Aria de implementare a proiectului

Proiectele pot fi implementate în următoarele țări eligibile:

Statele membre ale UE, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM)

Țări non-UE – țări SEE și țări asociate FSE+

Ce se finanțează

Activitățile care urmează să fie finanțate includ, printre altele: activități în domeniile consiliere și sprijin în politică, analiză, formare și dezvoltarea capacităților, învățare reciprocă și schimb de bune practici, creșterea conștientizării, precum și informare și diseminare cu valoare adăugată la nivelul UE.

Perioada de depunere se realizează între data de 05.02.2025 și 08.04.2025, ora 17:00 CET (Brussels).

Pentru informații detaliate, puteți accesa pagina apelului aici.

Sprijin acordat educației non-formale a copiilor și tinerilor cu vârste de până la 18 ani, din medii vulnerabile

Apelul de proiecte vizează finanțarea inițiativelor pentru copii și tineri, axându-se pe activități educaționale, culturale și recreative.

Beneficiari eligibili

  • Organizații neguvernamentale;
  • Filialele organizațiilor neguvernamentale;

care au ca obiectiv desfășurarea de activități în beneficiul copiilor și tinerilor, în special copii și tineri aflați într-o situație de vulnerabilitate socială, inclusiv activități care au legătură cu petrecerea timpului liber, pentru copii și tineri.

Parteneri eligibili (opțional):

  • instituții publice (primării, instituții de învățământ etc.),
  • alte organizații neguvernamentale.

Aria de implementare a proiectului

Implementarea proiectelor se poate realiza la nivel națională.

Ce se finanțează

Obiectivele programului sunt:

  • acordarea de asistență financiară Beneficiarului, pentru organizarea de acțiuni locale care vin în sprijinul copiilor și tinerilor cu vârste până la 18 ani, proveniți din medii sociale diverse, în special copii și tineri aflați într-o situație de vulnerabilitate socială;
  • implicarea socială, voluntară, a angajaților finanțatorului în colaborarea cu organizațiile neguvernamentale și în construirea de relații de colaborare pe termen lung;
  • dezvoltarea comunităților locale, prin acordarea de asistență și organizarea de acțiuni pentru copii și tineri.

Proiectele trebuie să se adreseze copiilor și tinerilor cu vârste până la 18 ani și să vizeze:

  • petrecerea timpului liber, educație, participare la tabere și excursii, activități culturale, evenimente speciale din viața copilului/ familiei, crearea de locuri de joacă, ateliere terapeutice, achiziționarea de materiale și dispozitive educaționale, achiziționarea de materiale pentru ateliere (art & craft, sport), achiziția de cărți, echipamente sportive, jocuri.

Proiectele pot avea ca obiect:

  • asistență acordată copiilor sau tinerilor pentru petrecerea timpului liber, pentru dezvoltarea hobby-urilor, intereselor, educației (de ex: ateliere de limbi străine, cursuri de dans, tabere, pregătiri pentru Ziua Copilului etc.);
  • dezvoltarea sau crearea unui spațiu în care copiii sau tinerii să-și poată petrece timpul liber într-un mod util și sănătos (de ex: loc de joacă, parc senzorial care ajută dezvoltarea simțurilor copiilor, spații sau ateliere de învățare digitală, etc.).

Valoare minimă/maximă a finanțării

Valoarea maximă acordată unui proiect este de 7.500 RON.

Informații despre depunerea proiectelor

Etapa I: Depunerea scrisorii de intenție

  • 06 – 20 martie 2025, ora 23:59: Trimiterea scrisorilor de intenție
    • Formularul Scrisorii de intenție este disponibil AICI
  • 21 – 31 martie 2025: Evaluarea scrisorilor de intenție
  • 1 aprilie 2025: Anunțarea organizațiilor preselectate pentru depunerea aplicației extinse

Etapa II: Depunerea aplicațiilor extinse

  • 1 – 12 aprilie 2025: Trimiterea aplicațiilor extinse
  • 13 aprilie – 2 mai 2025: Evaluarea aplicațiilor finale

Etapa III: Selecția finală și semnarea contractelor

  • 3 – 14 mai 2025: Anunțarea organizațiilor câștigătoare și semnarea contractelor

Etapa IV: Implementarea și raportarea proiectelor

  • 15 mai – 15 septembrie 2025: Implementarea proiectelor
  • 15 – 20 septembrie 2025: Transmiterea rapoartelor finale
Alte informații de la finanțator

Pentru informații detaliate, puteți accesa pagina apelului aici.