Evenimentele săptămânii 4-10 martie 2024



* Comisia Europeană (CE) a propus impulsionarea cu cel puţin 1,5 miliarde de euro, pe perioada 2025-2027, a industriei militare europene, pe care doreşte să o încurajeze să îşi asume mai multe riscuri pentru a creşte producţia prin intermediul de achiziţii comune sau avantaje fiscale, dată fiind insecuritatea creată în principal de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Pentru a sprijini statele membre în atingerea acestor obiective, Strategia industrială europeană în domeniul apărării prezintă un set de acţiuni care vizează, între altele, asigurarea faptului că bugetele naţionale şi ale UE sprijină cu mijloacele necesare adaptarea industriei europene de apărare la noul context de securitate: integrarea unei culturi a pregătirii pentru apărare în toate politicile, în special prin solicitarea unei revizuiri a politicii de creditare a Băncii Europene de Investiţii în acest an;dezvoltarea unor legături mai strânse cu Ucraina prin participarea sa la iniţiativele Uniunii de sprijinire a industriei de apărare şi prin stimularea cooperării dintre industriile de apărare din UE şi Ucraina; colaborarea cu NATO şi cu partenerii strategici ai UE.

Programul pentru industria europeană de apărare (EDIP) este noua iniţiativă legislativă care va face legătura de la măsuri de urgenţă pe termen scurt, adoptate în 2023 şi încheiate în 2025, la o abordare mai structurală şi pe termen mai lung pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării. Acest lucru va asigura continuitatea sprijinului pentru baza industrială şi tehnologică de apărare europeană, pentru a însoţi adaptarea rapidă a acesteia la noua realitate.

* Uniunea Europeană a ajuns la un acord vizând reducerea deşeurilor rezultate din ambalajele de plastic, acord ce prevede interzicerea, cel târziu în 2030, a recipientelor de plastic de unică folosinţă în restaurante şi cafenele şi restrângerea utilizării ‘poluatorilor eterni’ PFAS.

Eurodeputaţii şi statele membre UE s-au pus de acord asupra acestui text cheie al Pactului Verde ce stabileşte ţinta de reducere cu 5% până în 2030 (faţă de 2018) a volumului total de deşeuri de ambalaje în UE, apoi de 10% în 2035 şi 15% până în 2040.

Toate ambalajele din UE vor trebui să fie reciclabile începând din 2030 şi să fie efectiv reciclate ‘la scară’ până în 2035, pentru a fi încurajată dezvoltarea economiei circulare.

Acordul mai trebui validat oficial de Cei 27 şi de plenul Parlamentului European pentru a intra în vigoare.

Principala măsură este interzicerea până cel târziu la 1 ianuarie 2030 a recipientelor de plastic de unică folosinţă în alimentaţia publică, pentru alimentele şi băuturile consumate pe loc. Recipientele din hârtie şi carton vor rămâne autorizate.

Cu aceeaşi scadenţă, vor fi interzise şi alte ambalaje din plastic de unică folosinţă: mini- flacoane de şampon în hoteluri, pliculeţe cu sosuri, filme de protecţie pentru valize în aeroporturi, ambalaje din plastic pentru fructe şi legume neprocesate ş.a.

De asemenea, vor trebui să dispară săculeţii de plastic ultra-uşori, cu doar câteva excepţii.

Considerând că reciclarea nu este suficientă, legislaţia stabileşte niveluri obligatorii de reutilizare a ambalajelor în diverse sectoare (comerţ electronic, electrocasnice, băuturi, bere ş.a.) până în 2030.

Sectorul viticol este exceptat, la fel ca microîntreprinderile.

Sursa: Agerpres