Evenimentele săptămânii 26 februarie – 3 martie 2024



* Parlamentul European a aprobat noi reguli de reglementare a publicităţii politice pentru o protecţie împotriva interferenţelor străine şi a dezinformării.

Textul, adoptat cu 470 de voturi pentru şi 50 împotrivă, urmăreşte să asigure o mai mare transparenţă a publicităţii politice, adică a mesajelor publicate în numele actorilor politici sau menite să influenţeze comportamentul electoral în contextul alegerilor organizate în Uniunea Europeană.

Entităţilor cu sediul în afara Uniunii Europene li se va interzice de acum să finanţeze publicitate politică în UE în ultimele trei luni care preced un scrutin sau un referendum.

Legislaţia le impune, de asemenea, platformelor online să semnaleze în mod clar anunţurile politice, astfel încât oricine să ştie de ce a fost vizat, cine a finanţat reclama şi pentru ce sumă.

Pot fi utilizate numai datele cu caracter personal furnizate în mod explicit în scopul publicităţii politice online şi colectate direct de la o persoană.

Crearea de profiluri pe baza datelor cu caracter personal referitoare la originea etnică, religie sau orientare sexuală este interzisă, la fel ca şi utilizarea datelor referitoare la minori.

Comisia Europeană va fi responsabilă de instituirea, la doi ani de la intrarea în vigoare a noilor norme, a unei baze de date accesibile publicului cu toate anunţurile publicitare politice online, pentru o perioadă maximă de şapte ani.

Toate normele se vor aplica numai după 18 luni de la adoptarea lor formală de către Consiliu, dar unele elemente, cum ar fi dispoziţiile privind nediscriminarea, vor intra în vigoare la timp pentru alegerile europene din iunie acest an.

* Parlamentul European a dat undă verde unor reguli mai stricte privind exporturile de deşeuri din UE, care vor interzice de acum transporturile de deşeuri din plastic către ţările care nu fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate (587 voturi pentru, 8 împotrivă, 33 abţineri) pentru a confirma acordul la care s-a ajuns la jumătatea lunii noiembrie între negociatorii Parlamentului şi cei ai statelor membre.

Textul, care revizuieşte legislaţia din 2006, menţine interdicţia privind exportul de „deşeuri destinate eliminării” către ţări terţe.

Acesta confirmă, de asemenea, interdicţia privind exportul de „deşeuri periculoase destinate valorificării” către ţări din afara OCDE.

De acum înainte, exporturile către ţările ce nu fac parte din OCDE, care reprezintă cea mai mare parte a lumii, vor fi permise numai dacă aceste ţări dispun de facilităţile necesare pentru a le „gestiona într-un mod raţional din punct de vedere ecologic”, conform unor audituri alocate unor „organisme independente”.

Informaţiile de audit vor fi puse la dispoziţia exportatorilor de deşeuri într-un registru centralizat de Comisia Europeană.

Sursa: Agerpres