Evenimentele săptămânii 18 – 24 decembrie 2023



* Un grup de 11 ţări membre ale UE, între care Franţa, a cerut viitoarei Comisii Europene să pună energia nucleară pe picior de egalitate cu sursele regenerabile pentru a atinge obiectivul de neutralitate a carbonului pe continent până în 2050.

* Parlamentul European şi statele membre ale UE (Consiliul UE) au convenit un acord asupra unei reforme majore a politicii UE privind migraţia, la capătul unor negocieri dificile care au durat mai mult de trei ani.

Această reformă a politicii europene de azil prevede în special un control consolidat asupra intrării migranţilor în UE şi crearea de centre în apropierea frontierelor externe ale blocului comunitar pentru a înlesni repatrierea celor fără drept de azil, dar şi un sistem de solidaritate obligatorie care va consta în cote obligatorii de redistribuire a migranţilor sosiţi în ţările din prima linie către alte state membre ale UE.

* Comisia Europeană a selectat 17 proiecte inovatoare la scară mică în domeniul tehnologiilor curate, care vor beneficia de un sprijin în valoare de peste 65 de milioane de euro din Fondul UE pentru inovare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste fonduri vor ajuta întreprinderile din Europa, inclusiv pe cele mici, să introducă pe piaţă tehnologii revoluţionare în domeniul industriilor energointensive, al energiei din surse regenerabile şi al stocării energiei. Proiectele selectate acoperă o gamă largă de sectoare, cu un accent deosebit pe fabricarea de componente pentru energia din surse regenerabile, sticlă, ceramică şi materiale de construcţii. Există, de asemenea, proiecte în domeniul stocării energiei, al energiei solare, al energiei din surse regenerabile, al fierului şi oţelului, al rafinăriilor, al produselor chimice, al cimentului şi varului şi al hidrogenului.

Se preconizează că proiectele selectate vor conduce, în primii zece ani de funcţionare, la evitarea a peste 1,8 milioane de tone de emisii de echivalent CO2, contribuind astfel la decarbonizarea Europei şi la tranziţia către o energie curată.

Sursa: Agerpres