Evenimentele săptămânii 11 – 17 septembrie 2023



* La 13 septembrie 2023, în discursul său privind starea Uniunii Europene, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat principalele priorităţi şi iniţiative emblematice pentru anul următor, pe baza succeselor şi realizărilor Uniunii Europene din ultimii ani.

”În mai puţin de 300 de zile, europenii vor merge la urne, ca parte a procesului nostru democratic unic şi remarcabil. Ca la fiecare rundă de alegeri, va fi momentul ca cetăţenii să reflecteze asupra stării Uniunii noastre şi asupra activităţii desfăşurate de cei care îi reprezintă”, şi-a început Ursula von der Leyen expuAvem un Pact verde european care este piatra unghiulară a economiei noastre şi care are un nivel de ambiţie fără precedent. Am trasat traiectoria tranziţiei digitale şi am devenit pionieri la nivel mondial în ceea ce priveşte drepturile online. Avem instrumentul istoric NextGenerationEU, care combină investiţii şi reforme în valoare de 800 de miliarde de euro şi creează deja locuri de muncă decente pentru prezent şi pentru viitor. Am pus bazele unei uniuni a sănătăţii, contribuind la vaccinarea unui întreg continent şi a unor mari părţi din restul lumii. Am început să devenim mai independenţi în sectoare esenţiale, cum ar fi energia, cipurile electronice sau materiile prime. Aş dori, de asemenea, să vă mulţumesc pentru activitatea inovatoare şi de pionierat pe care am desfăşurat-o în domeniul egalităţii de gen”, a trecut în revistă preşedinta realizările UE.

În ceea ce priveşte Economia, Afacerile Sociale şi Competitivitatea, ”asigurarea unei tranziţii echitabile pentru fermieri, familii şi întreprinderi” reprezintă marca distinctivă a actualului mandat, potrivit şefei executivului european, care a mai punctat: ”Prevăd trei provocări importante cărora va trebui să le facă faţă industria noastră în anul ce urmează: deficitul de forţă de muncă şi de personal calificat, inflaţia şi facilitarea activităţii economice a întreprinderilor noastre”. În legătură cu facilitarea activităţii economice a întreprinderilor, Ursula von der Leyen a anunţat că, înainte de sfârşitul anului, va fi numit un reprezentant al UE pentru IMM-uri, care îi va fi direct subordonat.

”Luna viitoare vom prezenta primele propuneri legislative care vizează reducerea obligaţiilor de raportare la nivel european cu 25%. De aceea, în cadrul propunerii noastre de revizuire a bugetului, am propus lansarea platformei STEP. Cu ajutorul STEP, putem stimula, mobiliza şi direcţiona fondurile UE către investiţii în toate domeniile, de la microelectronică la informatica cuantică şi IA, de la biotehnologie la tehnologiile curate”, a mai spus Ursula von der Leyen, care a anunţat şi convocarea primei reuniuni a noului Club pentru materiile prime critice. În acest domeniu, până în prezent, s-au încheiat noi acorduri de liber schimb cu Chile, Noua Zeelandă şi Kenya şi ar trebui ca, până la sfârşitul acestui an, să fie finalizate acordurile cu Australia, Mexic şi Mercosur, iar la scurt timp după aceea, cu India şi Indonezia.

”Prioritatea noastră numărul unu este de a ne asigura că dezvoltarea IA este centrată pe factorul uman şi că se face într-un mod transparent şi responsabil. Acesta este motivul pentru care, în orientările mele politice, m-am angajat să formulez o abordare legislativă în primele 100 de zile.

Comisia a prezentat Actul privind IA – prima lege cuprinzătoare de acest fel din lume în favoarea inovării în domeniul IA.”, a evidenţiat aceasta privind strategiile UE privind domeniul Inteligenţei Artificiale.

Preşedinta CE a amintit şi despre lansarea strategiei Global Gateway şi semnarea, în cursul săptămânii viitoare, al ”celui mai ambiţios proiect al generaţiei noastre: Coridorul economic India – Orientul Mijlociu – Europa”, ce prevede, printre altele, ”o legătură feroviară graţie căreia comerţul dintre India şi Europa va fi cu 40% mai rapid”.

”Doresc să le mulţumesc în special Bulgariei şi României pentru că au arătat calea de urmat cu bune practici în materie de azil şi returnare. Bulgaria şi România fac parte din spaţiul nostru Schengen, au demonstrat-o. Să le permitem, în sfârşit, să intre în spaţiul Schengen, fără alte întârzieri!”, a mai punctat Ursula von der Leyen.

”A venit vremea să le arătăm că putem construi un continent în care poţi să fii cine eşti, poţi să iubeşti pe cine vrei şi poţi să ţinteşti cât de sus îţi doreşti. Un continent care se reconciliază cu natura şi deschide calea către noile tehnologii. Un continent unit, în care domnesc libertatea şi pacea.

Încă o dată – este momentul ca Europa să răspundă la chemarea istoriei. Trăiască Europa!”, şi-a încheiat preşedinta Comisiei Europene discursul, potrivit https://ec.europa.eu/.