Evenimentele săptămânii 1 – 6 august 2023



* Uniunea Europeană a transferat suma de 1,5 miliarde de euro Ucrainei „pentru a o ajuta să menţină statul funcţional şi să-şi repare infrastructura”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Plata face parte din programul UE de asistenţă financiară pentru Kiev în valoare de 18 miliarde de euro în 2023.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut, la 25 iulie 2023, încheierea mai multor acorduri între UE şi statele partenere din afara blocului comunitar pentru gestionarea migraţiei către spaţiul comunitar, care în primele patru luni ale acestui an a crescut cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut.

* Statele membre ale UE au luat în discuţie, la 26 iulie 2023, aspectele privind acordul asupra unui mecanism de acţiune în faţa crizelor migratorii, ultima componentă din propunerea de revizuire a politicii europene privind migraţia înaintea negocierilor cu Parlamentul European pentru un Pact european privind migraţia şi azilul, conform EFE şi DPA. Acordul, convenit la începutul lunii iunie, înăspreşte regulile privind dreptul de azil în UE şi include cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre sau efectuarea unei plăţi de 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat. Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestui acord, iar Bulgaria, Lituania, Malta şi Slovacia s-au abţinut, dar textul a fost adoptat prin majoritate calificată şi va reprezenta baza negocierilor viitoare cu Parlamentul European pentru adoptarea unui Pact european privind migraţia şi azilul.

* Polonia a decis să prelungească interzicerea importului de cereale ieftine din Ucraina vecină după 15 septembrie, dată până la care este în vigoare măsura.

Membrii estici ai UE, Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, cu aprobarea Bruxelles-ului, şi-au închis pieţele pentru grâul, porumbul, rapiţa şi floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie, în încercarea de a-şi proteja propriile sectoare agricole.

Reuniţi la Varşovia în prezenţa premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, miniştrii agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au anunţat că vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an.

Măsurile au fost în vigoare, iniţial până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricţiile până pe data 15 septembrie.

Sursa Agerpres