*** Comisia Europeană a îndemnat statele membre să abroge imediat eventualele sisteme de dobândire a cetăţeniei prin investiţie şi să se asigure că există controale riguroase pentru contracararea riscurilor pe care le prezintă sistemele de acordare a dreptului de şedere prin investiţie. Este posibil ca, în cadrul acestor sisteme, unii cetăţeni ruşi sau belaruşi care … Continued
Evenimentele săptămânii 21-27 martie 2022
Comisia Europeană a anunţat că începe să se aplice Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP), care a fost adoptat în 2019. Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar şi disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetăţenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă … Continued
Evenimentele săptămânilor 7 – 20 martie 2022
*** Parlamentul European a validat un nou sprijin financiar al Uniunii Europene (UE) pentru Ucraina, în valoare totală de 1,2 miliarde de euro, pentru a ajuta această ţară, ameninţată de un război cu Rusia, să facă faţă nevoilor sale financiare. Acest împrumut pe 12 luni va fi alocat în două tranşe. Potrivit preşedintei Comisiei Europene, … Continued
Evenimentele săptămânii 28 februarie – 6 martie 2022
*** Comisia Europeană a deschis calea pentru intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, însă acest lucru nu se poate face imediat, în ciuda solicitării Kievului pentru o procedură în vederea unei aderări „fără întârziere”, comentează luni AFP. Această procedură nu există ca atare, iar integrarea în UE este un proces de durată pentru ca legislaţia ţării … Continued
Evenimentele săptămânilor 14 – 27 februarie 2022
*** Strategia UE de combatere a cancerului, care a primit aprobarea Parlamentului European, va beneficia de o finanţare în cuantum de 4 miliarde de euro din surse complementare, cum ar fi programele EU4Health, Orizont Europa şi Europa digitală, fondurile politicii de coeziune şi mecanismul de redresare şi rezilienţă, a declarat eurodeputatul Tudor Ciuhodaru, care a … Continued

















