* Uniunea Europeană a ajuns, în 16 octombrie, la un acord după negocieri îndelungate pentru a stabili un program de ajutorare a industriei de apărare în Europa, a anunţat Consiliul UE. Cu un buget iniţial de 1,5 miliarde de euro în granturi, acest program, denumit EDIP, este destinat să promoveze lansarea de proiecte comune de … Continued
Evenimentele săptămânii 6 – 12 octombrie 2025
* Consiliul UE a adoptat o decizie privind poziţia pe care Uniunea Europeană o va adopta în cadrul Comitetului de asociere UE-Ucraina, reunit în configuraţia comerţ, în ceea ce priveşte reducerea sau eliminarea taxelor vamale pentru o varietate de produse agroalimentare, cum ar fi produsele lactate, fructele şi legumele proaspete, carnea şi preparatele din carne, … Continued
Evenimentele săptămânii 29 septembrie – 5 octombrie 2025
* Comisia Europeană a prezentat o propunere de protejare a sectorului siderurgic al UE împotriva efectelor inechitabile ale supracapacităţii globale, un pas vital în direcţia asigurării viabilităţii pe termen lung a unei industrii esenţiale din punct de vedere strategic. Oţelul este un material esenţial pentru economia UE, inclusiv pentru tranziţia sa verde, datorită utilizării sale … Continued
Evenimentele săptămânii 22 – 28 septembrie 2025
* Comisia Europeană a propus marţi amânarea cu încă un an a aplicării legii împotriva defrişărilor, noul termen de intrare în vigoare urmând să fie sfârşitul lui 2026. * Statele membre ale UE au început vineri să discute o propunere a Comisiei Europene privind un „împrumut” de 140 de miliarde de euro pentru Ucraina finanţat … Continued
Evenimentele săptămânii 15 – 21 septembrie 2025
* Comisia Europeană a anunţat, la 15 septembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei, că apărarea sistemului său politic împotriva „provocărilor fără precedent”, cum ar fi dezinformarea, interferenţele străine şi polarizarea socială, reprezintă unul dintre „interesele strategice” ale Uniunii Europene, potrivit EFE. * Trei proiecte din România figurează pe lista câştigătorilor premiilor europene pentru predare … Continued

















