* Uniunea Europeană a ajuns, în 16 octombrie, la un acord după negocieri îndelungate pentru a stabili un program de ajutorare a industriei de apărare în Europa, a anunţat Consiliul UE.
Cu un buget iniţial de 1,5 miliarde de euro în granturi, acest program, denumit EDIP, este destinat să promoveze lansarea de proiecte comune de apărare în perioada 2025-2027. Peste 60% din achiziţiile de arme din UE se fac din afara Uniunii, în principal din Statele Unite, iar Bruxellesul încearcă acum să reducă această dependenţă la un cuantum de 45%. Ucraina va fi, de asemenea, implicată în proiect, beneficiind de 300 de milioane de euro în cadrul bugetului general.
Parlamentul European, care solicitase mai multe fonduri pentru EDIP, a indicat că a obţinut contribuţii financiare din partea ţărilor terţe care vor participa la program, cum ar fi Marea Britanie şi Canada, pentru a creşte bugetul iniţial.
* Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor a Parlamentului European a adoptat propunerea europarlamentarei social-democrate daneze Christel Schlademose ca accesul în orice reţea socială online să fie interzis până la vârsta de 13 ani, iar până la vârsta de 16 ani să fie necesar acordul părinţilor, potrivit AFP. Conform unui comunicat al PE, sunt vizate inclusiv platformele de distribuire de videoclipuri.
Comisia Europeană a anunţat, în 13 octombrie, lansarea de „Antene ale fabricilor de AI” în şapte state membre – Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Letonia, Malta şi Slovacia – şi în ţări partenere precum Islanda, Republica Moldova, Elveţia, Regatul Unit, Macedonia de Nord şi Serbia.
Preşedinta Ursula von der Leyen a anunţat noile situri din Serbia şi din Macedonia de Nord, ceea ce le oferă întreprinderilor din regiune acces la infrastructura de inteligenţă artificială a Europei.
Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, o extindere majoră a infrastructurii de AI a Europei, adăugând şase noi fabrici de AI la reţeaua existentă, ceea ce aduce totalul la 19 fabrici de AI în 16 state membre.
România se numără printre cele şase ţări europene selectate în cadrul ultimei runde de evaluare a programului EuroHPC – AI Factories, o iniţiativă europeană dedicată dezvoltării de centre de inteligenţă artificială şi supercomputing. Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti vor construi prima infrastructură naţională de Inteligenţă Artificială.
Sursa: Agerpres













