Concursuri si premii

Programe pentru stimularea infiintarii de noi intreprinderi

Sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, deoarece această numeroasă categorie de agenţi economici, mai dinamici şi mai flexibili decât societăţile mari, constituie coloana vertebrală a oricărei economii moderne. Pentru a construi o economie puternică, Uniunea Europeană şi-a propus să întărească … Continued

Burse de cercetare

În cadrul Acordului existent între Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian, privind implementarea Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, unul din instrumentele dezvoltate este Fondul Tematic Burse pentru Cercetare. Acest program se adresează doctoranzilor și postdoctoranzilor din România, care doresc să dezvolte proiecte de cercetare, sub … Continued

Prioritatile Programului Tineret in Actiune pentru 2012

Comisia Europeană a lansat noua cerere de propuneri în cadrul programului Tineret în Acțiune (2007-2013), în contextul noilor priorități ale programului pentru anul 2012. Prioritățile anuale ale programului Tineret în Acțiune au ca scop o mai bună definire a contextului implementării programului prin clarificarea domeniului de aplicare al priorităților permanente, cum ar fi: promovarea cetățeniei … Continued

Scoala Discovery

Școala Discovery este un proiect realizat de Discovery Networks, compania care deține posturile Discovery Channel, Animal Planet sau Discovery Science, în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România. Această initiațivă își propune să aducă lumea Discovery în sala de clasă, stimulând curiozitatea firească a elevilor față de știință, dar și să integreze … Continued

Selectia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret

ARTEXIM și Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecția anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). EUYO este un proiect muzical european care reunește cei mai talentați muzicieni din toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene sub … Continued