* Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la Regulamentul privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale. Odată ce acest regulament va fi aprobat definitiv, indicaţiile geografice (IG), care până în prezent erau utilizate în principal pentru produse alimentare şi băuturi, vor fi extinse la produse industriale ale … Continued
Norme digitale, simplificate și mai clare pentru detergenții de pe piața unică
Comisia a propus un regulament revizuit privind detergenții, care simplifică și adaptează la exigențele viitorului normele actuale pentru a proteja mai bine sănătatea și mediul, precum și pentru a asigura o mai bună funcționare a pieței unice a detergenților. Normele revizuite acoperă noi produse inovatoare, cum ar fi detergenții care conțin microorganisme și noile practici … Continued
Evenimentele săptămânii 24 – 30 aprilie 2023
* Comisia Europeană a decis alocarea a 106,2 milioane de euro Germaniei, Belgiei, Franţei, Italiei, Luxemburgului, Portugaliei, României şi Turciei pentru dezvoltarea noii capacităţi de echipe medicale de urgenţă (EMT) a rescEU, indică un comunicat al executivului comunitar. Obiectivul este de a consolida asistenţa medicală de urgenţă acordată populaţiilor afectate de dezastre majore naturale sau … Continued
Evenimentele săptămânii 17 – 23 aprilie 2023
* Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie detaliată pentru a evalua dacă anumite măsuri de sprijin adoptate de România în favoarea companiei aeriene Blue Air Aviation respectă normele UE privind ajutoarele de stat. Compania aeriană română Blue Air se confrunta cu dificultăţi financiare din 2019 şi, începând din martie 2020, la fel ca alte întreprinderi … Continued
Cooperare judiciară: Comisia propune norme privind transferul de proceduri penale între statele membre
Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament privind transferul de proceduri penale între statele membre. Creșterea criminalității transfrontaliere a condus la apariția unui număr tot mai mare de situații în care mai multe state membre au competența de a urmări penal același caz. Urmăririle penale paralele sau multiple pot fi ineficiente și ineficace, … Continued
















