Stagii de practica

Stagii la Serviciul de Traducere al Comisiei Europene

Stagii la Serviciul de Traducere al Comisiei Europene

Comisia Europeană organizează de două ori pe an stagii de formare de cinci luni pentru absolvenţi de studii superioare din UE care doresc să dobândească experienţă profesională în domeniul traducerilor. Nu sunt excluse persoanele care – în cadrul unui proces de învăţare pe tot parcursul vieţii – au dobândit recent o diplomă universitară sau se … Continued

Simulare: Model ASEM

Simulare: Model ASEM

Simularea ASEM reprezintă o introducere în lumea diplomației, a negocierilor și a relațiilor internaționale. Fiind o simulare a reuniunii miniștrilor de externe ASEM (ASEMFMM), aceasta oferă posibilitatea de a juca rolul miniștrilor de externe ASEM și alături de alți studenți, de a discuta și de a face schimb de idei privind problemele politice actuale și … Continued

Stagii la Comisia Europeană

Stagii la Comisia Europeană

Comisia organizează de două ori pe an stagii de formare care durează 5 luni, pentru absolvenţi de studii universitare. Nu sunt excluși cei care, în cadrul procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii – au obţinut recent o diplomă universitară şi sunt la începutul unei noi cariere profesionale. Perioadele de stagiu încep pe 1 martie … Continued

Stagii de practică şi joburi de vară pentru studenţi la Banca Europeană de Investiţii

Stagii de practică şi joburi de vară pentru studenţi la Banca Europeană de Investiţii

Banca Europeană de Investiţii (BEI) oferă joburi de vară pentru studenţi şi stagii de practică pentru absolvenţi. BEI este instituţia finanţatoare a Uniunii Europene. Sarcina ei este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre UE. STAGII: Departamentele BEI acceptă stagiari bine pregătiţi, în funcţie de necesităţile lor la … Continued

Stagiile Schuman de la Parlamentul European

Stagiile Schuman de la Parlamentul European

Parlamentul European oferă diferite stagii de pregătire în cadrul Secretariatului sau pentru a contribui la pregătirea profesională a tinerilor cetăţeni şi la înţelegerea mecanismului de lucru al instituţiei. Stagiile plătite de formare se vor acorda pentru o perioadă de cinci luni. Candidaţii la un stagiu trebuie: să fi împlinit vârsta de 18 ani; să aibă … Continued