Programul de stagii se adresează absolvenţilor de facultate şi se derulează la Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului – OHCHR.
Stagiile ONU nu sunt remunerate. Cheltuielile de transport și subzistență trebuie să fie acoperite de stagiari sau să fie sponsorizate de o instituție. Stagiarii sunt responsabili pentru organizarea călătoriei și pentru obținerea vizei.
Scopul acestor stagii este:
a) să mărească gradul de înţelegere al stagiarului asupra problemelor curente legate de drepturile omului la nivel internaţional şi să-i ofere o viziune din interior asupra activităţii desfăşurate de ONU, în particular OHCHR;
b) să pună la dispoziţia OHCHR şi ONU mecanisme pentru apărarea drepturilor omului, cu sprijinul şi contribuţia unor studenţi sau absolvenţi remarcabili.
Condiții de eligibilitate
- Să fie înscris într-un program universitar (cursuri de master sau echivalentul sau nivel superior);
- Să fie înscris în anul final a primului ciclu universitar (cel puțin nivelul licență sau echivalentul);
- Să fie absolvent de studii universitare, iar dacă este selectat să înceapă stagiul în decurs de cel mult un an de la absolvire;
- Să poată obține viza și să își organizeze călătoria în Statele Unite;
- Să poată să își acopere cheltuielile de călătorie, cazare, precum și cele de subzistență pe durata stagiului (aproximativ 1.800 chf/lună);
- Dacă este selectat, să poată prezenta o asigurare medicală validă pentru perioada stagiului în Elveția, un certificat medical care să ateste o stare bună de sănătate și să facă dovada înscrierii la studii universitare;
- Să poată comunica fluent în limba engleză.
Locurile disponibile le găsești aici.
Mai multe informații: https://www.ohchr.org/en/aboutus/pages/internshipprogramme.aspx
Sursa: https://www.eurodesk.ro/termen-eurodesk/vrs/IDed/137