În perioada 14-20 iulie 2019, va avea loc Summitul Global al Tineretului la Zurich, în Elveția și va reuni antreprenori sociali, organizatori în cadrul comunităților, activiști, voluntari și militanți cu vârstă cuprinsă între 18 și 23 de ani din întreaga lume. Pot candida: – cei care schimbă lucrurile, din întreaga lume, cu vârsta cuprinsă între … Continued
Activitatea de constituire de parteneriate
Scopul principal al acestui seminar este de a sprijini organizațiile în găsirea de parteneri pentru a coopera și a dezvolta împreună proiecte care se adresează tinerilor cu oportunități reduse prin Erasmus+ și CORPUL EUROPEAN DE SOLIDARITATE. Totodată, se adresează și întreprinderilor sociale care pot beneficia de sprijinul voluntarilor prin aceste programe. Informații suplimentare cu privire … Continued
Programul de burse Bogliasco
În fiecare an, Programul Bogliasco oferă 50 de burse pentru persoane care desfășoară activități creative sau muncă de cercetare în domeniile istoria artei, muzicologie, critică de film, muzică teatru, dans, literatură, arhitectură sau arheologie. Bursele se acordă indiferent de naţionalitate, persoanelor calificate care desfăşoară activităţi creative sau muncă de cercetare în domeniile menționate. Centrul de … Continued
Programul de rezidență Pact Zollverein 2019
Din ianuarie până în iulie 2019, PACT Zollverein oferă un program de rezidență pentru dezvoltarea și realizarea de proiecte și producții. Ești artist și lucrezi în domeniile dans, artele spectacolului, arte media sau muzică? Ești interesat de dezvoltarea și realizarea de proiecte și producții? Candidează pentru Programul de rezidență Pact Zollverein 2019! Participanții vor beneficia … Continued
Programul de burse de cercetare pentru tineri UNESCO/Keizo Obuchi
Ai o diplomă de master în științe umaniste, științe sociale, artă sau în alte domenii științifice sau tehnice și dorești să continui munca de cercetare în străinătate? Candidează pentru una din cele 10 burse ale Programului de burse de cercetare pentru tineri UNESCO/Keizo Obuchi și poți primi sprijin pentru cercetare postuniversitară! DL: 30 noiembrie 2018 … Continued