Acest concurs, organizat de British Council și BBC World Service, se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, care au rezidență în afara Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Insulelor Canalului sau Insulei Omului, care doresc să scrie o piesă de teatru radiofonic de 53 minute care poate avea orice subiect … Continued
Cursuri pentru înființarea unui Start-Up social
Dacă ai o idee de afaceri focalizată pe impactul social, dacă urmărești mai degrabă rezolvarea unei probleme la nivelul comunității sau societății decât obținerea de profit, atunci această oportunitate ți se potrivește la fix. Alătură-te acceleratorului de afaceri sociale al celor de la Fonduri-Structurale.ro. Ei te vor ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă antreprenoriatul … Continued
Vulcanus în Japonia
Programul constă în stagii de practică în domeniul industrial pentru studenţii din Uniunea Europeană/COSME. Stagiile încep în septembrie şi se finalizează în august anul următor, pentru a corespunde cu anul academic din statele membre UE. Programul urmăreşte să îmbunătăţească şi să stimuleze cooperarea industrială şi înţelegerea reciprocă dintre Japonia şi UE Studenţii urmează: un seminar … Continued
Stagii la Serviciul de Traducere al Comisiei Europene
Comisia Europeană organizează de două ori pe an stagii de formare de cinci luni pentru absolvenţi de studii superioare din UE care doresc să dobândească experienţă profesională în domeniul traducerilor. Nu sunt excluse persoanele care – în cadrul unui proces de învăţare pe tot parcursul vieţii – au dobândit recent o diplomă universitară sau se … Continued
Oportunități de stagiu în domeniul digital
Inițiativa „Oportunități de stagiu în domeniul digital” oferă stagii pentru studenți și pentru cei care au absolvit recent studii universitare. Aceasta este finanțată de Horizon 2020 și implementată prin programul Erasmus+, iar scopul este de a oferi studenților de la toate disciplinele posibilitatea de a câștiga experiență în sfera digitală în domenii solicitate de piață. Cine … Continued

















