Despre viitorul Europei la Vedea



Centrul Europe Direct Argeș continuă seria dezbaterilor despre viitorul Europei. Acesta și-a propus ca, pe parcursul anului 2018, să organizeze în localități ale județului Argeș 4 dezbateri cu cetățenii în vederea inițierii unor discuții despre cele 5 scenarii ale președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la viitorul Europei.

În acest sens, Europe Direct Argeș a organizat săptămâna trecută, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Vedea, cea de a treia dezbatere cu cetățenii despre modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, așa cum este precizat în Cartea Albă.

Reprezentanții Centrului au vorbit despre impactul acestor scenarii asupra politicilor europene, scenarii incluse în Cartea Albă. Aceasta reprezintă contribuția Comisiei Europene la summitul de la Roma din 2017 și conține o serie de reflecții pentru o Uniune Europeană cu 27 de state membre până în 2025. Pentru fiecare scenariu se pleacă de la premisa că cele 27 de state avansează împreună, ca o Uniune.

Alături de participanții la dezbatere, au fost analizate, rând pe rând, fiecare scenariu în parte: Continuând pe același drum – Uniunea Europeană se axează pe realizarea agendei sale de reforme pozitive, Accent exclusiv pe piața unică – Uniunea Europeană se reaxează treptat pe piața unică, Cei care doresc mai mult, realizează mai mult – Uniunea Europeană permite cooperarea mai strânsă între statele membre care doresc să realizeze mai mult în anumite domenii, Mai puțin, dar mai eficient – Uniunea Europeană se axează pe obținerea de rezultate mai multe și cu mai mare rapiditate în anumite domenii de politică, acționând mai puțin în alte domenii, Mult mai mult, împreună – Uniunea Europeană decide să realizeze mai mult, colaborând în toate domeniile de politică. Cum o  Europă unită trebuie să elaboreze o viziune pentru propriul ei viitor, cele cinci posibile opţiuni pentru viitorul proiectului european acoperă o gamă de posibilităţi şi au un caracter ilustrativ.

Sub egida Zilei Mondiale a Educației, activitatea a stimulat participanții la dezbatere. Aceștia și-au exprimat gândurile despre cum viitorul Europei stă și într-o educație eficientă, de calitate, iar sistemul de învățământ românesc ar trebui să pună accent pe dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și pe accesarea de programe europene pentru o bază materială care să faciliteze munca acestora. În accepțiunea lor, ar putea fi unite mai multe scenarii, în așa fel încât să producă rezultate pozitive pentru cât mai mulți cetățeni europeni.