Despre viitorul Europei la Merișani



Centrul Europe Direct Argeș încheie seria dezbaterilor despre viitorul Europei. Acesta și-a propus ca, pe parcursul anului 2018, să organizeze în localități ale județului Argeș 4 dezbateri cu cetățenii în vederea inițierii unor discuții despre cele 5 scenarii ale președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la viitorul Europei.

În acest sens, Europe Direct Argeș a organizat săptămâna trecută, în parteneriat cu Biblioteca Comunală Merișani și Școala Gimnazială Merișani, ultima dezbatere din acest an cu cetățenii despre modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, așa cum este precizat în Cartea Albă. Aceasta reprezintă contribuția Comisiei Europene la summitul de la Roma din 2017 și conține o serie de reflecții pentru o Uniune Europeană cu 27 de state membre până în 2025. Pentru fiecare scenariu se pleacă de la premisa că cele 27 de state avansează împreună, ca o Uniune.

Alături de participanții la dezbatere, au fost analizate, rând pe rând, fiecare scenariu în parte: Continuând pe același drum – Uniunea Europeană se axează pe realizarea agendei sale de reforme pozitive, Accent exclusiv pe piața unică – Uniunea Europeană se reaxează treptat pe piața unică, Cei care doresc mai mult, realizează mai mult – Uniunea Europeană permite cooperarea mai strânsă între statele membre care doresc să realizeze mai mult în anumite domenii, Mai puțin, dar mai eficient – Uniunea Europeană se axează pe obținerea de rezultate mai multe și cu mai mare rapiditate în anumite domenii de politică, acționând mai puțin în alte domenii, Mult mai mult, împreună – Uniunea Europeană decide să realizeze mai mult, colaborând în toate domeniile de politică. Cum o  Europă unită trebuie să elaboreze o viziune pentru propriul ei viitor, cele cinci posibile opţiuni pentru viitorul proiectului european acoperă o gamă de posibilităţi şi au un caracter ilustrativ.

Deși la început sceptici cu privire la un viitor mai bun al Uniunii Europene, în urma discuțiilor multiple inițiate s-a conturat și posibilitatea combinării unor elemente diferite din cele 5 scenarii prezentate, în așa fel încât să producă și mai multe rezultate pozitive pentru cetățenii europeni, în special pentru cei aflați în țări mai puțin dezvoltate. De exemplu, aceștia consideră că existența unor măsuri suplimentare luate de la Bruxelles pentru România ar putea fi favorabilă acesteia, mai ales pentru modalitățile de gestionare a fondurilor europene și înlesnirea birocrației, dar și pentru modul de transpunere a legislației europene în legislația națională.

Dezbaterile din teritoriu au rolul de a identifica așteptările și părerile cetățenilor cu privire la viitorul Europei în următorii ani, rol asumat și de către Centrele Europe Direct, existente la nivel european.