Evenimentele saptamanii 19 – 25 septembrie 2011



UE autorizează comercializarea Afinitor împotriva cancerului la pancreas

 

Grupul farmaceutic elveţian Novartis a anunţat luni că a obţinut undă verde din partea autorităţilor europene pentru comercializarea medicamentului Afinitor ca tratament la persoanele adulte cu tumori neuroendocrine ale pancreasului aflate în stadiu avansat.

Un studiu clinic de faza a III-a, care stă la baza omologării medicamentului de către Comisia Europeană, a demonstrat că Afinitor scade cu 65% riscul de evoluţie a cancerului în comparaţie cu un tratament placebo, precizează într-un comunicat laboratorul elveţian.

Circa 60% dintre pacienţii afectaţi de această formă de cancer se află într-un stadiu avansat al bolii, tumoarea răspândindu-se şi în alte părţi ale corpului.

Tumorile neuroendocrine ale pancreasului în stadiu avansat sunt considerate drept agresive şi greu de tratat, cu o rată de supravieţuire după cinci ani de numai 27%, menţionează Novartis.

Afinitor, care a obţinut autorizarea pentru comercializarea în SUA în luna mai pentru aceeaşi formă de cancer, este unul din principalele medicamente oncologice ale Novartis, care în primul semestru şi-a dublat vânzările la acest articol, încasând 192 milioane de dolari.

Sursa: Agerpres