Evenimentele saptamanii 11 – 17 iulie 2011



Agenda digitală: europenii preferă pachete de servicii complete de internet, telefonie şi televiziune

Patru din zece gospodării europene cumpără servicii ‘grupate’ de Internet, telefonie şi televiziune de la un singur furnizor, relevă un studiu Eurobarometru.

De asemenea, ancheta arată că 65% din populaţie îşi limitează apelurile efectuate cu telefonul mobil din cauza costurilor şi că apelurile prin Internet sunt din ce în ce mai răspândite. Sondajul privind comunicaţiile electronice la nivel de gospodării a fost realizat în perioada 9 februarie – 8 martie 2011, pe un eşantion de 27.000 de gospodării reprezentative pentru populaţia UE.

Unul din patru respondenţi consideră că, în ceea ce priveşte Internetul, viteza de descărcare/încărcare a datelor nu corespunde condiţiilor din contractul pe care l-a semnat (o problemă identificată şi în comunicarea CE privind neutralitatea Internetului), iar unul din trei a afirmat că a avut parte de întreruperi de conexiune. Noua legislaţie a UE, aplicabilă de la 25 mai 2011, impune furnizorilor de servicii să ofere clienţilor în avans – înainte de semnarea unui contract – informaţii cuprinzătoare şi exacte cu privire la nivelurile minime de calitate a serviciilor, inclusiv la viteza reală de conectare şi la posibilele limitări ale vitezei internetului.

Ancheta a relevat, de asemenea, că cetăţenii UE sunt preocupaţi de protecţia datelor, 88% dintre respondenţi afirmând că ar dori să fie informaţi în caz de pierdere, furt sau modificare a datelor lor cu caracter personal colectate de către furnizorul de servicii de telecomunicaţii. În conformitate cu noile norme ale UE, aplicabile de la 25 mai 2011, operatorii din sectorul telecomunicaţiilor şi furnizorii de servicii de internet trebuie să ia măsuri ferme de securitate pentru a proteja numele, adresele de e-mail şi informaţiile privind conturile bancare ale clienţilor lor, precum şi datele privind fiecare apel telefonic şi fiecare sesiune internet pe care le efectuează aceştia.

O altă concluzie a studiului este că 98% dintre gospodăriile din UE au acces la un telefon şi un procent tot mai mare de gospodării (acum 89%) au acces la un telefon mobil. 62% posedă atât telefoane fixe, cât şi telefoane mobile, în timp ce doar 9% utilizează numai o linie de telefonie fixă. 98% dintre gospodăriile din UE sunt abonate la servicii de televiziune. Cel mai popular mijloc de recepţie este televiziunea prin cablu (35%), urmată de televiziunea digitală terestră (30%, adică o creştere de 7 puncte procentuale faţă de perioada noiembrie-decembrie 2009).

Şase din zece abonaţi spun că nu s-au gândit niciodată să treacă la un alt furnizor de servicii, iar 77% dintre gospodării se declară adepte ale ‘principiului inerţiei’, adică nu ar schimba niciodată pachetul de servicii de care beneficiază. O proporţie de 12% dintre gospodării schimbă mereu operatorul, iar 12% ar dori să-l schimbe, dar nu reuşesc să facă acest lucru, din diferite motive.

Printre factorii care îi împiedică pe clienţi să schimbe operatorul se numără riscul de fi privaţi temporar de serviciile respective, riscul de a plăti mai mulţi furnizori în timpul procesului de transfer şi lipsa de claritate cu privire la demersurile necesare pentru trecerea de la un operator la altul.

Comisia Europeană a cerut Organismului autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice (OAREC) să efectueze o cercetare amănunţită cu privire la barierele din calea schimbării operatorului, la blocarea sau strangularea traficului pe internet (de exemplu, în cazul serviciilor de telefonie prin internet – VoIP), precum şi la transparenţa şi calitatea serviciilor.

Sursa: Agerpres