Competitia capitalele verzi ale Europei



Toate oraşele din Uniunea Europeană cu o populaţie mai mare de 200.000 de locuitori îşi pot depune candidatura pentru premiul Capitala verde a Europei 2012 şi 2013.

Pentru acest concurs se acceptă candidaturi de la toate cele 27 de state membre, de la ţările candidate (Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Croaţia), precum şi din partea ţărilor din Spaţiul Economic European (Islanda, Norvegia şi Liechtenstein).

Premiul pentru capitalele verzi ale Europei se acordă oraşelor care promovează cel mai intens un stil de viaţă urban cu impact minim asupra mediului.

Candidaturile vor fi evaluate pe baza a 11 criterii de mediu, inclusiv a contribuţiei locale la combaterea schimbărilor climatice, a producţiei şi gestionării deşeurilor, a stării naturii şi biodiversităţii, a calităţii transportului, aerului şi apei.

Oraşele se pot înscrie prin intermediul unui formular online. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru titlul din 2012, cât şi pentru cel din 2013, este 1 februarie 2010. Câştigătorii vor fi anunţaţi în octombrie 2010.

Juriul este format din reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Agenţiei Europene de Mediu şi ai principalelor organizaţii de mediu europene şi internaţionale.

În prezent, patru din cinci europeni trăiesc în zone urbane şi calitatea vieţii lor este direct influenţată de starea mediului urban. Premiul Capitala verde a Europei a fost conceput ca o iniţiativă de promovare şi de recompensare a eforturilor, de stimulare a activităţilor ecologice ale oraşelor şi de prezentare şi încurajare a schimbului de bune practici între oraşele europene.

Stockholmul şi Hamburgul au fost desemnate primele oraşe câştigătoare ale premiului Capitala verde a Europei în februarie anul acesta. Capitala suedeză va fi Capitala verde a Europei în 2010, urmată de Hamburg în 2011. Aceste două oraşe au fost alese drept model pentru restul Europei pentru că au aplicat, pentru cetăţenii lor, măsuri de îmbunătăţire a mediului urban, printre care se numară şi acţiuni ambiţioase de reducere a poluării aerului, a congestiilor de trafic şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.