Euro – Voluntariat



Atelier de formare organizat în parteneriat cu Multiplicator Eurodesk Arges despre importanța voluntariatului la nivel european. Evenimentul a fost adresat tinerilor de la Colegiul Național ”Zinca Golescu” Pitești.

Am pornit discuțiile prin identificarea beneficiilor și provocărilor din cadrul proiectelor de voluntariat și am cunoscut experiențele altor tineri din Europa care au ales să facă voluntariat prin programele europene de tineret.

Ne-am distrat prin intermediul unui Volunteering Quiz de unde am aflat în ce tipuri de programe de voluntariat pot tinerii argeșeni participa, în funcție de interesele și pasiunile fiecăruia.

În partea a doua a evenimentului, am organizat un târg al oportunităților de voluntariat unde tinerii au dobândit noi informații despre programele Corpul European de Solidaritate, Humanitarian Aid Volunteering, United Nation Online Voluntering, Greenpeace, UNESCO World Heritage Volunteers, World Wide Fund for Nature, World Wide Opportunities on Organic Farms, Youth Action for Peace International Mouvement.

Întâlnirea a fost și un bun prilej să povestim despre noua rundă de înscriere la Inițiativa DicoverEU care va fi lansată pentru pasionații de călătorii cu trenul!