Evenimentele săptămânilor 6 – 19 iunie 2022



*** Uniunea Europeană va semna un acord cu un producător farmaceutic pentru a se aproviziona cu 110.000 de doze ale unui vaccin împotriva variolei maimuţei, care vor fi livrate începând cu sfârşitul lunii iunie.

Cu ocazia unei întruniri a miniştrilor Sănătăţii din UE, organizată în Luxemburg, Stella Skyriakides a spus că aceste vaccinuri vor fi cumpărate din fonduri europene şi vor fi livrate statelor din UE.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că poartă discuţii cu compania daneză de biotehnologie Bavarian Nordic în legătură cu datele medicale obţinute în urma unui studiu clinic care ar putea să ducă la o extindere a autorizaţiei de utilizare a vaccinului Imvanex, cunoscut sub denumirea de Jynneos în Statele Unite şi folosit împotriva variolei, pentru a include şi utilizarea sa împotriva variolei maimuţei.

Unele dintre statele din UE, inclusiv Germania şi Spania, au plasat comenzi proprii privind achiziţionarea de vaccinuri împotriva acestei boli.

Stella Kyriakides a anunţat că în Uniunea Europeană au fost înregistrate circa 900 de cazuri de variola maimuţei.

*** Parlamentul European (PE) şi statele membre au convenit să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, au anunţat instituţiile europene.

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun, atestând vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie  2021 şi urma să expire la 30 iulie 2022. Comisia a propus în februarie să îl prelungească cu un an. Acordul politic la care s-a ajuns în această lună mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie.

La sfârşitul lui 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

*** Conferinţa privind viitorul Europei a fost un exerciţiu important, care a arătat că cetăţenii europeni aşteaptă mai mult ca niciodată soluţii de la Uniunea Europeană în contextul crizelor care s-au suprapus în Europa ultimilor ani – este una dintre principalele idei prezentate de participanţii la dezbaterea ‘Concluziile Conferinţei privind viitorul Europei’ din cadrul celei de-a zecea ediţii a Forumului EUROSFAT, organizat de Centrul de expertiză europeană Europuls.

Conferinţa privind viitorul Europei a debutat în 9 mai 2021 şi a durat un an. La finalul acestei perioade, pe 9 mai acest an, a fost predat raportul final care cuprinde propunerile de reformă a Uniunii Europene către preşedinţii Parlamentului European, Comisiei Europene şi Consiliului UE. Ceremonia de închidere s-a desfăşurat la Strasbourg, unde preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele francez Emmanuel Macron, în numele preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, au primit raportul final de la co-preşedinţii comitetului executiv al Conferinţei.

Acest proces fără precedent de discuţii, dezbateri şi colaborare între cetăţeni şi politicieni s-a concretizat într-un raport centrat în jurul unui număr de 49 de propuneri care obiective şi peste 320 măsuri pentru instituţiile UE, acoperind nouă domenii: schimbări climatice şi mediu; sănătate; o economie mai puternică, justiţie socială şi locuri de muncă; UE în lume; valori şi drepturi, stat de drept, securitate; transformare digitală; democraţie europeană; migraţie; educaţi, cultură, tineret şi sport.

Propunerile au la bază recomandările făcute de cetăţeni care s-au întâlnit în cadrul panelurilor europene ale cetăţenilor şi panelurilor naţionale ale cetăţenilor şi ideile incluse în platforma digitală multilingvă.

Sursa: Agerpres