Capitala Europeană a Tineretului 2024



Forumul European al Tineretului lansează „Capitala Europeană a Tineretului” (EYC) 2025. Timp de un an, un oraş european va purta acest titlu, având astfel oportunitatea de împuternici tinerii, de a stimula participarea tinerilor și de a consolida identitatea europeană.  În fiecare an, un alt oraș european are oportunitatea de a-și prezenta ideile inovatoare, proiectele și activitățile ce privesc participarea activă a tinerilor în societate și aduc o nouă perspectivă privind toate aspectele vieții orașului. Inițiativa Capitala Europeană a Tineretului urmărește crearea de oportunități pentru tineri, dar și pentru orașul care gazduiește inițiativa.

Capitala Europeană a Tineretului creează un impact pozitiv în multe domenii:

Deschide noi oportunități

Aduce schimbări pozitive

Încurajează participarea activă

Promovează voluntariatul

Promovează identitatea europeană

Susține diversitatea și incluziunea

Consolidează organizațiile de tineret

Stimulează investițiile în domeniul tineretului

Amplifică vocea tinerilor în Europa

Se transformă într-un punct de întâlnire internațional

Conectează tinerii

Un oraş poate deveni Capitala Europeană a Tineretului dacă se distinge într-un mod pozitiv şi prezintă un program ambiţios pentru împuternicirea tinerilor.

Orașele sunt invitate să-și prezinte viziunea pentru a deveni Capitala Europeană a Tineretului 2025 și modalitățile prin care pot fi împuterniciți tinerii și poate fi stimulată participarea acestora, astfel încât să fie adusă schimbarea în orașele lor. Următoarele elemente sunt esențiale pentru orice oraș care dorește să candideze: participarea tinerilor, co-decizia și dimensiunea europeană.

Termene limită:

– 21 februarie 2022 (23:59 CET), pentru trimiterea documentelor conceptuale.
Înscrierea include o taxă de 300 de euro, ce urmează să fie plătită înainte de termenul limită la Forumul European al Tineretului.

– 23 iunie 2022 (23:59 CET), pentru trimiterea formularelor complete.
Înscrierea include o taxă de 700 de euro, ce urmează să fie plătită înainte de termenul limită la Forumul European al Tineretului.

– 10 octombrie 2022 (23:59 CET), pentru formularele finale. A treia rundă de înscriere nu include o taxă.

Detalii:

https://www.eurodesk.ro/termen-eurodesk/vrs/IDed/105