Evenimentele săptămânii 8 – 14 noiembrie 2021



*** Uniunea Europeană este aproape de a crea o Agenţie specială de sprijin pentru azil, după ce Parlamentul European a aprobat prin vot un acord convenit în acest an de statele membre.

Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) va fi creată prin relansarea Oficiului European de Sprijin pentru Azil (EASO), care a fost iniţiat în 2011 pentru a coordona cooperarea între ţările din UE în chestiuni legate de azil.

Scopul EUAA este de a face mai eficient sistemul de azil al blocului comunitar. De exemplu, un nou contingent de 500 de experţi, cum ar fi interpreţi sau specialişti în gestionarea cazurilor, ar putea fi trimişi pentru a sprijini statele membre aflate sub presiune.

Agenţia va putea să ajute guvernele la relocări şi la transferurile de migranţi în cadrul UE.

Acordul, pentru care a fost nevoie de mai mulţi ani de negocieri, încă mai trebuie aprobat oficial de ţările din UE, însă acest lucru este considerat o formalitate şi preconizat să se întâmple până la finalul anului.

*** Comisia Europeană a autorizat introducerea pe piaţă a unei a doua insecte, Locusta migratoria (lăcusta călătoare), ca aliment nou.

Acest aliment va fi disponibil sub formă congelată, uscată şi de pudră şi este destinat comercializării ca gustare sau ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare.

Această autorizaţie vine în urma unei evaluări ştiinţifice riguroase efectuate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), care a concluzionat că lăcusta migratoare este sigură pentru utilizările prezentate de societatea solicitantă.

Produsele care vor conţine acest aliment nou vor fi etichetate pentru a informa consumatorii cu privire la potenţialele reacţii alergice. Această autorizare din partea Comisiei este rezultatul unui vot pozitiv, în luna septembrie, din partea statelor membre în care a fost depusă cererea. În luna iunie a acestui an a fost autorizată prima insectă ca aliment nou: viermele galben uscat.

În diverse studii, Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a identificat insectele ca fiind o sursă de hrană foarte nutritivă şi sănătoasă, cu un conţinut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. Insectele, care sunt consumate zilnic de milioane de oameni de pe planetă, au fost identificate în cadrul strategiei „De la fermă la consumator” ca sursă alternativă de proteine care ar putea facilita trecerea la un sistem alimentar mai durabil.

Sursa: Agerpres