Croatia poate deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene



Potrivit unui raport referitor la ţările care îşi doresc să devină membre ale Uniunii, Croaţia ar putea încheia negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2009. Aceasta înseamnă că fosta republică iugoslavă, cu o populaţie de 4,4 milioane de locuitori, ar avea şansa de a se alătura Uniunii în anul 2011.

Însă celelalte şapte state care şi-au propus să adere la UE mai au încă un drum lung de parcurs. Deşi fac progrese pentru a deveni economii de piaţă, toate aceste ţări sunt chemate să consolideze statul de drept. În aproape toate cazurile, inclusiv în Croaţia, corupţia şi crima organizată rămân principalele probleme.

Pentru a deveni membre ale Uniunii, statele europene trebuie să îndeplinească o serie de criterii politice, juridice şi economice. Comisia Europeană, instituţia care monitorizează acest proces, publică anual informaţii actualizate privind progresele înregistrate de aceste state.

În prezent, trei ţări – Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei – au primit, oficial, statutul de ţări candidate la aderarea la UE. Alte cinci state din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Kosovo – figurează pe lista candidaţilor potenţiali.

Doar două ţări – Croaţia şi Turcia – au început deja negocierile de aderare. Potrivit raportului, celălalt candidat oficial, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nu poate începe negocierile întrucât nu şi-a finalizat reformele politice – în special în ceea ce priveşte garantarea unor alegeri libere şi corecte. Raportul critică ultimul scrutin parlamentar, considerându-l profund viciat. Eforturi suplimentare sunt necesare, de asemenea, pentru a combate corupţia, pentru a restructura administraţia publică şi pentru a stimula ocuparea forţei de muncă.

Comisia Europeană apreciază contribuţia adusă de Turcia la stabilizarea regiunii Caucazului pe durata conflictului din această vară dintre Georgia şi Rusia, dar îi recomandă acestei ţări să-şi accelereze reformele. Turcia a început negocierile de aderare în octombrie 2005, odată cu Croaţia. Cât despre Serbia, aceasta ar putea deveni candidat oficial în 2009, dar situaţia sa depinde, în mare măsură, de progresele înregistrate în domenii cheie precum statul de drept, reforma economică şi cooperarea cu tribunalul ONU pentru crime de război.

Albania, Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina sunt şi ele pe drumul cel bun, dar şi aici corupţia şi crima organizată rămân probleme grave. Albania trebuie să se asigure că alegerile parlamentare de anul viitor se vor desfăşura în condiţii normale, iar Muntenegru trebuie să continue reforma judiciară. În Bosnia şi Herţegovina, tensiunile politice încetinesc reformele şi pun în pericol realizările obţinute până acum. Kosovo, fostă republică sârbă care şi-a declarat independenţa în luna februarie a acestui an, se află încă într-un stadiu incipient al integrării în UE. În anul 2009, Comisia va prezenta un studiu referitor la sprijinul de care are nevoie Kosovo.

Sursa: www.europa.eu