Evenimentele săptămânii 18 – 24 mai 2020



Comisia a anunţat că a mobilizat încă 122 de milioane de euro din programul său de cercetare şi de inovare, Orizont 2020, pentru activităţile de cercetare urgent necesare în ceea ce priveşte noul coronavirus, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noua cerere de exprimare a interesului contribuie la angajamentul în valoare de 1,4 miliarde de euro al CE în favoarea iniţiativei „Răspunsul mondial la coronavirus”, lansată de preşedintele Ursula von der Leyen la 4 mai 2020.

Proiectele finanţate în temeiul prezentei cereri de exprimare a interesului ar trebui să transforme procesele de fabricaţie în vederea producerii rapide de materiale şi de echipamente medicale vitale necesare pentru testare, tratare şi prevenire, precum şi să dezvolte tehnologii medicale şi instrumente digitale pentru a îmbunătăţi detectarea, supravegherea şi îngrijirea pacienţilor.

Termenul de depunere a propunerilor este 11 iunie 2020, întrucât cererea de exprimare a interesului se va concentra pe obţinerea de rezultate rapide.

***

Parlamentul European (PE) a anunţat că iniţiativa EYE – European Youth Event (Evenimentul tineretului european) se mută online pentru a pune în legătură tinerii cu politicienii, experţii şi factorii influenţi în discuţiile despre rolul UE în criza provocată de COVID-19. În urma amânării EYE2020 din cauza pandemiei, ‘EYE online’ ajunge în săptămâna finală şi se adresează problemelor tinerilor ca parte a campaniei #EuropeansAgainstCovid19.

***

Consiliul UE a anunţat adoptarea unui instrument de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj într-o situaţie de urgenţă (SURE). Consiliul a adoptat SURE pentru a oferi statelor membre împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde de euro în condiţii favorabile, pentru a contribui la finanţarea creşterii bruşte şi acute a cheltuielilor publice naţionale, începând de la 1 februarie 2020, datorate schemelor de şomaj tehnic şi măsurilor similare de la nivel naţional, inclusiv pentru persoanele care desfăşoară o activitate independentă, sau a cheltuielilor cu unele măsuri legate de sănătate, îndeosebi la locul de muncă.

SURE face parte dintr-o serie de trei plase de siguranţă, în valoare de 540 de miliarde euro, conţinute în raportul Eurogrupului convenit la 9 aprilie 2020 pentru sprijinirea locurilor de muncă, a lucrătorilor, a întreprinderilor şi a statelor membre. Liderii UE au aprobat raportul la 23 aprilie şi au cerut ca pachetul să devină operaţional până la 1 iunie 2020. SURE va deveni disponibil după ce toate statele membre îşi vor furniza garanţiile. Ulterior, instrumentul va rămâne operaţional până la 31 decembrie 2022.

Consiliul a anunţat adoptarea unui pachet de asistenţă în valoare de 3 miliarde de euro pentru sprijinirea a zece parteneri vizaţi de politica de extindere şi de vecinătate, pentru a-i ajuta să facă faţă consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19.

***

Eurostat a publicat date potrivit cărora lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 2,1% în luna martie 2020, comparativ cu luna februarie 2020, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE. În zona euro şi la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcţii au înregistrat o scădere de 14,1% respectiv 12%, de la o lună la alta. Statele membre UE cu cele cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii au fost România (2,1%), Germania (1,8%) şi Olanda (1,5%). În schimb, cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Franţa (minus 40,2%) şi Italia (minus 36,2%).

Datele publicate de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât la 0,3% în luna aprilie 2020, de la 0,7% în luna martie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a coborât până la 0,7%, de la 1,2% în luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Cehia, Polonia, Ungaria şi România. Comparativ cu situaţia din luna martie, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a scăzut în 26 de state membre şi a rămas stabilă într-o singură ţară. În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 2,3% în luna aprilie, de la 2,7% în luna martie. Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Cehia (3,3%), Polonia (2,9%), Ungaria (2,5%) şi România (2,3%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Slovenia (minus 1,3%), Cipru (minus 1,2%), Estonia şi Grecia (ambele cu minus 0,9%).

Sursa: Agerpres