Importanța comunicării în societate



În data de 15 februarie 2018, Europe Direct Argeș a organizat conferința Importanța comunicării în societate, conferință în cadrul căreia au fost detaliate informații despre importanța comunicării în societate, cu accent pe comunicarea non-verbală și rolul ei persuasiv.

Tinerii prezenți în sală au primit sfaturi practice cu privire la posturi dominante și submisive, au descoperit care sunt tipurile de gesturi în spațiile publice și au aflat câteva aspecte referitoare la posibilitatea studiului în universități din afara României prin programul Erasmus+.

Invitat special la acest eveniment a fost doamna conf. univ. dr. Loredana Ivan de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Evenimentul a avut loc în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, iar tinerii care au participat au fost elevi de clasa a XI-a și a XII-a de la diferite licee din Pitești.