Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat, în luna octombrie, un eveniment dedicat voluntarelor centrului de informare europeană, prin care s-au adus la cunoștință informații despre violența domestică și abuz, dar și cum acestea pot să devină femei respectate și independente în societate.
La activitate au luat parte doamna Voinicu Mihaela, coordonator în cadrul Centrului Europe Direct Argeș și Louise Cîrstea, voluntară a centrului de informare europeană, care au vorbit despre cum pot femeile să-și construiască viața pe care o merită prin dobândirea unei mai bune cunoașteri de sine și obținerea unor instrumente de gestionare a relațiilor personale și sociale.
Exercițiile practice din cadrul evenimentului au făcut tinerele cu vârste cuprinse între 18-25 de ani să se descopere mai mult și să fie puse în situații în care să ia decizii importante pentru rezolvarea unor probleme din viața lor.
Au fost date exemple de femei puternice din societate, care au schimbat cursul istoriei prin intermediul inteligenţei, puterii, ambiției şi pasiunii lor, femei care au ajuns, în decursul anilor, să fie recunoscute pentru implicarea lor în domenii precum: educație, politică, modă, muzică sau sport și care au luptat pentru recunoașterea drepturilor.
Evenimentul face parte din proiectul ”Poți și meriți mai mult #RESPECT” derulat de Asociația The Social Incubator și este parte din Campania Respectului AVON.













