Evenimentele săptămânii 9 – 15 octombrie 2017



Vânzările cu amănuntul au crescut puternic în România, care a fost lider în UE în luna august

Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 15,8% în august 2017, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2016, acesta fiind cel mai mare ritm de creştere anuală înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2%. Comerţul cu amănuntul în UE a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,3%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 1,2%, iar vânzările de combustibili au crescut cu 0,8%.

Şi în luna august 2017, comparativ cu luna iulie 2017, România a înregistrat cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul din UE, cu un avans de 2,3%. Aceasta în condiţiile în care, de la o lună la alta, comerţul cu amănuntul a crescut cu 0,5% în zona euro şi rămas stabil în UE.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că în luna august 2017 faţă de august 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a crescut cu 15,9% ca urmare a rezultatelor consemnate la vânzările de produse nealimentare (+18,5%), în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+18,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+10,9%). Ca serie ajustată, majorarea a fost de 12,6%, iar segmentele care au contribuit la acest rezultat au fost: vânzările de produse nealimentare şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+17,8% fiecare) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7%).

Conform INS, la nivel comparativ august 2017 faţă de iulie 2017 volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut atât ca serie brută – cu 7,4%, cât şi ca serie ajustată – cu 2,3%.

Sursa: Agerpres