Săptămâna comisiilor: în centrul politicilor europene



La început de toamnă, activitatea Parlamentului se accelerează. Comisiile parlamentare își încep reuniunile săptămâna aceasta. Acestea au un rol crucial în luarea de decizii, în cadrul lor redactându-se pozițiile Parlamentului asupra tuturor domeniilor din competența sa. Cum funcționează comisiile? Citiți articolul și consultați infograficul pentru a vedea cine sunt președinții acestora.

Deputații europeni petrec aproximativ două săptămâni pe lună în reuniuni ale comisiilor. Aici, aceștia dezbat rapoarte legislative și nelegislative, propun și votează amendamente și pregătesc negocierile cu Consiliul. Comisiile mai organizează audieri publice cu experți, examinează instituțiile și organele UE și pregătesc rapoarte din proprie inițiativă, care nu sunt obligatorii la nivel juridic, dar indică opinia Parlamentului European asupra unui subiect.

În mandatul 2014-2019, Parlamentul are 20 de comisii permanente și două sub-comisii. Acestea acoperă aria de competențe UE, de la comerțul internațional la protecția consumatorilor și egalitatea de gen. Parlamentul poate crea și comisii speciale (în mandatul trecut, 2009-2014, au fost trei, pentru provocările politice, criză și crima organizată) și comisii de anchetă, care examinează încălcări ale dreptului UE.

Numărul membrilor comisiilor variază semnificativ, de la 71 de membri (în comisia pentru afaceri externe), la 25 (în comisiile pentru pescuit, afaceri juridice și afaceri constituționale), dar compoziția acestora reflectă întotdeauna importanța pe care o are fiecare grup politic în Parlament, ca întreg. În mod normal, un deputat european este membru într-o comisie și membru supleant în alta.

Comisiile numesc pentru fiecare subiect un deputat european care să redacteze poziția Parlamentului, sub forma unui raport. Grupurile politice propun amendamente la acest text și încearcă să ajungă la un text de compromis ce va fi supus votului în plen.

Programul reuniunilor comisiilor pot fi consultate la link-ul:

http://www.europarl.europa.eu/ep-live/ro/schedule?filterBy=committee