Ziua nașterii Domnului este prilejul unei sărbători care aduce multă bucurie în sufletele oamenilor, aceștia urmând tradiţii şi obiceiuri adaptate culturii lor, vechi de ani de zile.
În acest context, în luna decembrie 2013, Centrul Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș a prezentat specificul de Crăciun din țări membre ale Uniunii Europene elevilor de la Colegiul Tehnic Armand Călinescu din Pitești, în cadrul manifestării intitulate „Crăciun european”.
Protagoniștii acestui eveniment au fost elevi din anii terminali de liceu, care au fost încântați să descopere tradițiile și obiceiurile de Crăciun din țări europene, iar invitatul special la această activitate a fost Lisianne Brunner, voluntar venit din Elveția pentru un stagiu de practică în cadrul Centrului Europe Direct Argeș.
Prezentarea a debutat cu Spania unde tradiția de Crăciun constă în a participa la slujba de la miezul nopții și a lua masa în familie, cadourile fiind aduse de cei trei magi, de două ori pe an, pe 26 decembrie şi pe 6 ianuarie. În Danemarca, Moș Crăciun, numit „Julemanden” vine cu un cor de spiriduși și aduce cadourile. Toți membrii din familie se reunesc și cea mai în vârstă persoană ia cadoul și-l dă unei persoane hotărâte.
În Olanda, copiii îl aşteaptă pe “Sinterklaas” care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn. În ajunul sosirii Moşului, ghetuţele sunt umplute cu fân si zahărpentru calul Moşului, iar dimineaţa când se trezesc, micuţii le găsesc pline cu daruri.
Dacă finlandezii îl au pe „Joulupukki”, cel care vine dintr-un ţinut în forma unei urechi, despre care se spune ca ar fi modul prin care Moşul ascultă dacă micuţii sunt sau nu cuminţi, în Suedia, el este numit „Jultomte” și are o înfăţişare diferită: un pitic îmbrăcat în roşu, cu barba albă, mare amator de orez cu lapte, mâncarea tradiţională de Crăciun a suedezilor.
Prezentarea s-a încheiat cu Italia, unde tinerii au aflat de bătrâna vrăjitoare Befana care se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit, ea iubind foarte mult copiii. De asemenea, la români, sărbătorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun, sunt adevărate sărbători de suflet.
Amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, linişte sufletească şi iubire.













