Pachet legislativ în domeniul comunicaţiilor ce ar urma să elimine taxele de roaming din iulie 2014
Comisia Europeană a prezentat un pachet legislativ care reprezintă un pas înainte pe calea realizării pieţei interne a telecomunicaţiilor şi care are ca principale puncte eliminarea taxelor de roaming din 2014, desfiinţarea tarifelor majorate pentru apelurile internaţionale, precum şi asigurarea aşa-numitei neutralităţi a internetului, prin interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet.
Pachetul legislativ propus este un semn extraordinar pentru viitorul telefoniei mobile şi al internetului în Europa. Comisia Europeană spune nu tarifelor majorate pentru roaming. Ea spune da neutralităţii internetului, investiţiilor, noilor locuri de muncă. Punerea la punct a sectorului telecomunicaţiilor nu priveşte doar acest sector, ci înseamnă şi sprijinirea dezvoltării durabile a tuturor sectoarelor.
Sectorul telecomunicaţiilor reprezintă 9% din economia digitală a Europei, deoarece, pentru a fi competitive la nivel mondial şi pentru a furniza servicii, toate sectoarele depind tot mai mult de conectivitate.
Pachetul legal adoptat de CE propune simplificarea normelor UE pentru operatorii de telecomunicaţii, prin acordarea unei autorizaţii unice de funcţionare în toate cele 28 de state membre, instituirea un prag legal sever pentru reglementarea subpieţelor de telecomunicaţii şi continuarea procesului de armonizare a modului în care operatorii pot închiria accesul la reţelele deţinute de alte companii, în vederea furnizării unor servicii concurenţiale.
De asemenea, ar urma ca, de la 1 iulie 2014, să se desfiinţeze taxele pentru apelurile primite în roaming. Companiile de telecomunicaţii ar urma să aleagă între a oferi pachete care vor fi valabile oriunde în UE şi ale căror preţuri vor fi dictate de concurenţa internă şi a permite clienţilor să se decupleze, adică să opteze pentru un furnizor de roaming care oferă tarife mai mici fără a trebui să cumpere o nouă cartelă SIM.
În plus, se doreşte şi desfiinţarea tarifelor ma jorate pentru apelurile internaţionale efectuate în interiorul Europei. Conform propunerii CE, companiile nu ar mai putea percepe pentru un apel efectuat într-o reţea fixă din interiorul UE un tarif mai mare decât pentru un apel naţional interurban.
Tariful pentru apelurile efectuate într-o reţea mobilă din interiorul UE nu ar putea depăşi 0,19 euro pe minut, plus TVA.
Sursa: Agerpres













