Drepturile mele in calitate de cetatean european



În contextul Anului european al cetățenilor, Centrul Europe Direct Argeș a organizat, în data de 12 iunie 2013, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, un seminar de informare și formare pentru elevi de la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești, ce a avut ca obiectiv informarea și educarea tinerilor cu privire la cetățenia democratică și creșterea participării acestora la alegerile europarlamentare.

În cadrul acestui eveniment au fost punctate aspecte cu privire la câteva drepturi pe care, noi, în calitate de ceățeni europeni, le avem și anume:

–          dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre şi dreptul de a nu fi discriminat pe motiv de cetăţenie. Pentru a intra într-o țară din Uniunea Europeană, se cere să arătăm un act de identitate, iar pentru a pleca în alt stat membru pe o perioadă de peste trei luni, trebuie să îndeplinim anumite condiţii care diferă în funcţie de motivul deplasării.

–          dreptul de a alege şi de a candida la alegeri vă permite să votaţi şi să candidaţi la alegerile locale şi pentru Parlamentul European organizate în ţara respectivă, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelei ţări.

–          dreptul de a adresa petiţii care permite să transmiteţi Parlamentului European preocupările sau nemulţumirile pe care le aveţi.

–          dreptul de a vă adresa Ombudsmanului European pentru plângerile referitoare la „administrarea defectuoasă” de către o instituţie sau un organism al UE.

–          dreptul de a vă bucura de protecţie din partea autorităţilor consulare ale oricărui stat membru, în cazul în care statul al cărui resortisant sunteţi nu este reprezentat în ţara respectivă, dreptul de a solicita Comisiei să propună noi acte legislative.

Printr-o comunicare eficientă și lucru în echipă, tinerii au avut posibilitatea să cunoască și să dezbată aceste drepturi atât prin intermediul prezentărilor făcute, cât și prin intermediul unor exemple concrete din viața lor.

Un cetăţean bine informat înţelege că joacă un rol activ în Uniunea Europeană şi va dori să se implice în viaţa democratică a UE, la toate nivelurile.