Traditii romanesti in spatiul european



Este binecunoscut faptul că fiecare țară are anumite obiceiuri și tradiții cu care se poate mândri în fața celorlalte națiuni. Pe parcursul anului 2013, Europe Direct Argeș a desfășurat mai multe activități de promovare a tradițiilor specifice din țări ale Uniunii Europene.

În luna iunie, în lumina reflectoarelor stau obiceiurile și tradițiile românești. În acest sens, zilele trecute, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș au fost prezentate tradiții locale și dansuri populare specifice zonei Beleți-Negrești.

  

Astfel, elevi de la Școala Gimnazială din Beleți-Negrești au pus în scenă Datul de-a suratele, un obicei mai puțin cunoscut în zona Argeșului, care se practică în duminica moșilor, fiind un legământ între două persoane, care se păstrează până la moarte. Dansurile muntenești Ghimpele și Sfredelușul, precum și Sârba lui 22, dans tradițional autentic din zona Beleți-Negrești au captivat atenția celorlalți tineri prezenți în sală, care au avut șansa de a învăța câțiva pași elementari la sfârșitul evenimentului.

  

Scopul activității a fost de a cultiva interesul tinerilor în cunoaşterea datinilor străbune și promovarea obiceiurilor românești, în special a celor locale.

Păstrarea și perpetuarea acestor obiceiuri în spațiul etnocultural al zonei, dar și recunoaşterea lor în afara comunităţii și conștientizarea tinerilor cu privire la valorile strămoșești sunt numai câteva dintre obiectivele atinse prin intermediul acestei activități.

Partenerii Centrului Europe Direct Argeș în organizarea acestui eveniment au fost: Școala Gimnazială și Biblioteca Comunală din Beleți-Negrești, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” din Pitești.