CE vrea să ocupe 900.000 de locuri de muncă vacante în sectorul digital
Comisia Europeană a invitat companiile, guvernele şi companiile din sectorul educaţiei să adere la o ‘Mare coaliţie’ în favoarea ocupării unui număr de până la 900.000 de locuri de muncă vacante care sunt preconizate să apară în Europa în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (ITC) până în 2015.
Conform declarației preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ”Marea coaliţie este un element esenţial pentru a readuce economia europeană pe drumul cel bun şi a genera locuri de muncă pentru o parte dintre cei 26 de milioane de şomeri din Europa.”
În ciuda nivelurilor actuale ale şomajului, numărul locurilor de muncă în sectorul digital creşte cu mai mult de 100 000 pe an. Cu toate acestea, numărul de noi absolvenţi şi de specialişti în sectorul TIC nu este suficient pentru a ţine pasul cu cererea.
Potrivit unui studiu Empirica, citat de Comisia Europeană, numărul de locuri de muncă care ar urma să fie create în Europa în sectorul digital până în 2015 ar putea ajunge la 864.000. Cu toate acestea, o scădere a numărului de absolvenţi de universităţi ITC şi pensionarea unei părţi dintre specialiştii ITC în următorii ani riscă să pună în pericol potenţialul de creştere a numărului de locuri de muncă în domeniul ITC.
Printre companiile care şi-au anunţat participarea la această ‘Mare coaliţie’ se numără operatorul spaniol de telecomunicaţii Telefonica, care s-a angajat să sprijine 1.000 de noi companii, producătorul american de echipamente de telecomunicaţii CISCO care va pregăti online 100.000 de specialişti şi producătorul german de software SAP care va lansa o platformă de pregătire online.
În 2011, numărul persoanelor care lucrau în sectorul ITC în Europa s-a ridicat la 6,7 milioane, ceea ce reprezintă 3,1% din totalul forţe i de muncă. Din 2000 până în 2010, numărul persoanelor angajate în sectorul ITC a crescut cu o rată medie anuală de 4,3%.
Sursa Agerpres












