Construim impreuna viitorul



La sfârșitul lunii ianuarie 2013, Centrul Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecarilor din România a organizat o sesiune de informare cu privire la oportunități de finanțare prin accesarea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală și serviciile de informare și asistență ale Uniunii Europene.

La seminarul, care s-a adresat persoanelor din administrația publică locală din zonele rurale ale județului Argeș, au luat cuvântul domnul Constantin Polexe – vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, domnul Gheorghe Iliescu – director al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și domnul Florin Povarnă – director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Argeș, coordonator regional în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

  

Prin acest eveniment s-a urmărit comunicarea elementelor de promovare a fondurilor europene destinate zonei rurale, în perioada 2007-2013, dar și perspectivele din viitor pentru perioada 2014-2020, punându-se accent pe exemple de proiecte care au fost depuse în mediul rural din județul Argeș prin axele Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR): creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic, îmbunătăţirea mediului şi a zonelor rurale, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, LEADER, precum și măsurile acestora.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, document elaborat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, detaliază modul concret în care sunt finanţate investiţiile din fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală.