Prioritatile Programului Tineret in Actiune pentru 2012



Comisia Europeană a lansat noua cerere de propuneri în cadrul programului Tineret în Acțiune (2007-2013), în contextul noilor priorități ale programului pentru anul 2012.

Prioritățile anuale ale programului Tineret în Acțiune au ca scop o mai bună definire a contextului implementării programului prin clarificarea domeniului de aplicare al priorităților permanente, cum ar fi: promovarea cetățeniei europene a tinerilor, participarea activă la viața democratică, diversitatea culturală și incluziunea tinerilor cu oportunități reduse, prin ancorarea mai bună a programului la probleme de actualitate la nivel european.

Pentru anul 2012, prioritățile sunt următoarele:

  • proiecte care vizează să promoveze angajamentul tinerilor spre o creștere mai favorabilă incluziunii,

 

  • proiecte care abordează aspectele șomajului în rândul tinerilor și/sau care vizează stimularea mobilității și a participării active a tinerilor șomeri în societate. O prioritate importantă va fi plasată prin acțiunile programului de a asigura accesul tinerilor șomeri la toate oportunitățile pe care le oferă;

 

  • proiecte care vizează aspectele sărăciei și ale marginalizării și care încurajează sensibilizarea tinerilor și angajamentul de a remedia aceste probleme pentru o societate mai favorabilă incluziunii. În acest context, un accent special va fi pus cu preponderență pe incluziunea tinerilor emigranți, a tinerilor cu dizabilități și, după caz, a tinerilor de etnie romă;

 

  • proiecte care stimulează spiritul de inițiativă al tinerilor, creativitatea și spiritul antreprenorial, șansele de angajare, în special prin inițiative ale tinerilor;

 

  • proiecte care promovează comportamente sănătoase, în special prin promovarea practicării activităților în aer liber și a sportului de masă, ca mijloace pentru a promova un stil de viață sănătos și pentru a încuraja incluziunea socială și participarea activă a tinerilor în societate;

 

  • proiecte care vizează sensibilizarea și mobilizarea tinerilor cu privire la provocările globale în domeniul mediului și schimbările climatice ca mijloace de încurajare a dezvoltării competențelor și comportamentelor ecologice în rândul tinerilor și lucrătorilor de tineret și a angajamentului acestora pentru o creștere mai durabilă.

Textul integral al cererii de proiecte poate fi accesat la adresa de mai jos:

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:374:0009:0013:RO:PDF