Fundația Culturală Europeană oferă granturi de mobilitate prin Fondul Roberto Cimetta. Fondul Roberto Cimetta este o asociație internațională care promovează schimburile artistice și mobilitatea profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și artelor vizuale.
Fondul sprijină și încurajează călătoriile care permit profesioniștilor din domeniul culturii să identifice oportunități și parteneri astfel încât să dezvolte proiecte personale sau colective. Astfel sunt facilitate schimburile de experiență, cooperarea artistică și culturală și crearea de rețele.
Granturile de călătorie individuale acoperă costurile de călătorie și viza pentru participarea la întâlniri ale rețelelor culturale, ateliere de lucru, festivaluri, simpozioane.
Fondul Roberto Cimetta se acordă personal și nu unor organizații. Candidați eligibili sunt artiștii sau operatorii culturali dispuși să călătorească din sau spre Guimaraes, Portugalia, pentru a pregăti proiecte artistice în colaborare, a lua parte într-un program de rezidență, a participa la un workshop sau la o întâlnire între profesioniști, un seminar sau o conferință.
Vor avea prioritate candidaturile axate pe muzică, performing arts, cinema, arta contemporană, design și arhitectură, preferabil ca parte a unui proiect de rezidență.
Fondul acoperă costurile de călătorie și viză. Călătoria trebuie să aibă loc după data ultimei selecții.
Data limită pentru trimiterea contribuției este de: 31 ianuarie 2012. Mai multe informații găsiți în baza de date Eurodesk:
http://www.eurodesk.ro/program.php?progid=EU0010000227












