Povestea unei ierni crestine



Centrul Europe Direct Argeș a organizat, în parteneriat cu Școlile Nr. 9 si Nr.16 din Pitești, în luna decembrie, cea de a doua ediție a concursului judeţean intitulat Povestea unei ierni creştine,  adresat elevilor din clasele I – IV.

Concursul s-a desfăşurat în trei etape: creaţii plastice, creaţii literare și grupuri artistice, reușindu-se astfel atragerea copiilor în aria activităților  extracurriculare și conducând la lărgirea și îmbogățirea orizontului de cunoaștere a acestora.

În data de 15 decembrie 2011, s-a desfășurat secțiunea de grupuri artistice, în cadrul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş. Activitatea a avut ca scop păstrarea și promovarea valorilor stramoșești, a tradițiilor si obiceiurilor populare din zonele județului Argeș.

În concurs au fost înscrise 14 grupuri atistice din nouă școli din localitățile Pitești, Ștefănești si Câmpulung Muscel. Fiecare școala a participat cu un ansamblu de dansuri populare sau un grup de colindători, încercând din răsputeri să impresioneze prin talentul lor.

Juriul a acordat 20 de premii şi 10 menţiuni pentru fiecare secţiune în parte. Toţi elevii participanţi la acest concurs judeţean au primit diplome şi materiale de informare din partea Centrului Europe Direct Argeş.

Școlile câștigătoare la secțiunea de grupuri artistice au fost:
Locul I – Școala Nr. 9 din Pitești,
Locul II – Școala Nr. 16 din Pitești,
Locul III – Școala Nr. 6 din Pitești,
Mențiune – Școala Nr. 2 din Ștefănești.

Transmițând și educând interesul și dragostea pentru creațiile folclorice celor mici, ne putem asigura că tradițiile și obiceiurile românești vor avea continuitate în generațiile următoare.