Campania EUropa pretutindeni



În data de 29 septembrie 2011, Centrul Europe Direct Argeş a continuat campania EUropa pretutindeni,deschizând un nou punct de informare europeană aparţinând subreţelei de multiplicatori a centrului la Biblioteca Comunală Mușătești din judeţul Argeş.

Scopul acestei campanii este de a conştientiza cetăţenii din mediul rural asupra principalelor surse de informare privind oportunităţi de lucru în Uniunea Europeană, accesarea unor proiecte cu finanţare europeană, cunoaşterea nevoilor de informare din comunităţile respective şi implicarea populaţiei în soluţionarea acestora, precum şi stabilirea unei platforme de colaborare între instituţiile din comuna Mușătești şi Europe Direct Argeş.

La evenimentul, ce s-a bucurat de susţinerea doamnei Gabriela Șendroiu, bibliotecară în cadrul Bibliotecii Comunale Mușătești, au fost, de asemenea, prezente şi autorităţi din administraţia publică locală.

Reprezentanții Centrului Europe Direct Argeşau subliniat importanţa înfiinţării unor asemenea puncte de informare europeană în mediul rural.

De asemenea au fost dezbătute subiecte europene de interes general pentru cetăţenii argeşeni, punându-se un mare accent pe cele trei priorităţi ale Strategiei Europa 2020:

  • o creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
  • creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
  • creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.

Materialele de informare puse la dispoziţia cetăţenilor sunt provenite de la Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene şi cuprind aspecte cu privire la politicile şi programele europene.