Uniunea Europeană va analiza aspectele de mediu ale PAC şi cultivarea de OMG
Miniştrii europeni ai mediului vor analiza aspectele legate de mediu ale noii Politici Agricole comune (PAC) şi controversata propunere a Comisiei Europene de a schimba sistemul de autorizare a organismelor modificate genetic (OMG) şi de a da mai multe puteri statelor membre în această privinţă.
Reuniunea are loc cu doar trei zile înainte de întâlnirea miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană, în cadrul căreia se intenţionează aprobarea oficială a reformei agricole ce va intra în vigoare în 2014, la finalul actualului cadru financiar multianual (2007-2013). Cele 27 de state membre se vor axa pe probleme precum capacitatea PAC de a oferi servicii pentru mediu sau de a combate schimbările climatice şi cum trebuie repartizate subvenţiile pentru a se atinge obiectivele ecologice.
Reuniunea va permite şi să se avanseze în privinţa negocierilor legate de regimul de autorizare a culturilor modificate genetic. Bruxelles-ul a propus o reformă a sistemului pentru a da mai multă libertate ţărilor în momentul în care vor trebui să decidă dacă interzic cultivarea unui OMG pe teritoriul lor, idee respinsă din motive diferite de ţări precum Spania, Franţa, Germania şi Polonia, care constituie o minoritate suficientă pentru a împiedica aprobarea măsurii.
În privinţa problemelor legate strict de mediul înconjurător, miniştrii speră să ajungă la un acord politic privind normele de reglementare a colectării de deşeuri electrice şi electronice provenite de la aparatele casnice, precum calculatoare şi telefoane mobile. Obiectivul principal este stabilirea unor puncte gratuite de colectare, care să uşureze clasificarea şi să reducă exporturile ilegale.
La reuniunea Consiliului Mediu al Uniunii Europene, România va fi reprezentată de ministrul mediului şi pădurilor, Laszlo Borbely.
Sursa: Agerpres












