Până la sfârşitul anului, CE va putea prezenta un pachet legislativ privind sectorul laptelui
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a anunţat la finalul Consiliului miniştrilor agriculturii din UE, că intenţionează ca până la sfârşitul anului să prezinte un pachet legislativ de măsuri privind sectorul european al lactatelor.
La reuniune, miniştrii europeni ai agriculturii au luat notă de raportul trimestrial al Comisiei Europene cu privire la acest sector.
Reprezentantul CE a precizat că măsurile respective ar urma să fie de natură normativă şi nu vor fi măsuri bugetare.
“Va trebui să putem interveni atunci când nu vor mai exista cote în acest sector. Săptămâna trecută a avut loc o conferinţă privind situaţia actuală şi viitorul acestui sector. Voi ţine cont de recomandările Grupului la nivel înalt în domeniul laptelui, în luna iunie. Vom avea apoi o discuţie despre recomandări în Consiliul AGRI din luna iulie şi intenţionez să pot prezenta un pachet legislativ până la încheierea anului”, a spus Dacian Cioloş.
La rândul său, reprezentanta preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, Elena Espinosa, ministru al agriculturii, a declarat că miniştrii europeni ai agriculturii au adoptat concluzii asupra modalităţilor de îmbunătăţire a funcţionării lanţului alimentar în ţările membre. Obiectivele vizate în acest domeniu sunt promovarea relaţiilor durabile între toţi participanţii de pe lungimea lanţului alimentar (producători, procesatori, distribuitori), creşterea transparenţei pe piaţă şi eliminarea obstacolelor care în prezent fragmentează piaţa alimentară la nivelul UE. Potrivit comisarului european Dacian Cioloş, concluziile adoptate de miniştrii europeni ai agriculturii confirmă recomandările din comunicarea de anul trecut a Comisiei Europene privind lanţul alimentar. Ideea accentuată de reprezentantul CE a fost aceea că este nevoie de elemente noi care să asigure transparenţa pe piaţă, inclusiv în privinţa preţurilor, pe toată lungimea lanţului alimentar.
O altă chestiune asupra cărora miniştrii agriculturii au adoptat concluzii se referă la măsurile de gestionare a pieţei după anul 2013. O dezbatere în această privinţă a avut loc la precedenta reuniune a Consiliului AGRI, din luna februarie.
De asemenea, miniştrii europeni ai agriculturii au avut un schimb de opinii despre agricultură şi Politica Agricolă Comună (PAC) în perspectiva noii strategii europene pentru creştere şi locuri de muncă (Strategia „Europa 2020”), prezentată de Comisia Europeană la începutul acestei luni.
Legat de acest subiect, comisarul european pentru agricultură a remarcat că toate cele trei elemente-cheie stabilite de noua strategie europeană pentru creştere şi locuri de muncă sunt strâns legate de agricultură şi de viitoarea PAC: o creştere inteligentă (promovarea cunoaşterii, inovării, educaţiei şi societăţii digitale), o creştere durabilă (o producţie mai competitivă, cu o utilizare mai eficientă a resurselor) şi o creştere economică favorabilă incluziunii (o mai mare participare la piaţa forţei de muncă, dobândirea de competenţe şi lupta împotriva sărăciei).
Sursa Agerpres












