La sfarsitul lunii martie, a avut loc la Biblioteca Judeteana Dinicu Golescu Arges, activitatea EU comunic, organizata de Centrul Europe Direct Arges in parteneriat cu Asociatia Initiative si Proiecte pentru Tineret Imago Mundi si scolile din comunele Malureni, Harsesti, Bradulet, precum si Scoala cu clasele I-VIII nr. 19 Pitesti.
Centrul Europe Direct Arges a prezentat functiile si atributiile principalelor institutii europene, punctand importanta informarii tinerilor asupra Uniunii Europene si rolul pe care institutiile si politicile europene il au asupra evolutiei si viitorului lor.
S-a urmarit promovarea cetateniei europene si insusirea de catre tineri a unui cadru general de cunostinte despre UE, precum si imbunatatirea capacitatii acestora de a cauta si utiliza informatia valoroasa pentru educatia lor.
In a doua parte a evenimentului, s-au organizat activitati interactive in echipa, menite sa incurajeze comunicarea intre participantii la eveniment, din diferitele comunitati implicate. Astfel, tuturor echipelor formate li s-a cerut sa faca in aproximativ 20 minute un afis al Uniunii Europene. Recurgand la foarte multa creativitate, elevii incantati de aceasta provocare, au realizat lucrari pline de originalitate.















